Garda Tour de Force - Romania 2016În perioada 5-10 septembrie 2016, a avut loc „Garda Tour de Force – Romania 2016”, un important proiect cultural și umanitar al Poliției irlandeze (Garda Siochana). Acest proiect a fost inițiat în 1991, constând dintr-un tur ciclist, finanțat din fondurile participanților, organizat în fiecare an în țări diferite, la care iau parte polițiști și alte oficialități irlandeze, membri ai unor organizații caritabile, precum și parteneri din țara unde are loc evenimentul.

Ediția din România a „Garda Tour de Force” s-a desfășurat pe traseul Brașov-Sighișoara-Sibiu-Pitești. Fondurile strânse de organizatori prin intermediul unei campanii online vor fi donate asociației caritabile „Pieta House” care sprijină persoanele cu probleme legate de depresie și tendințe suicidale.

Ambasada României la Dublin a susținut organizarea ediției din acest an a „Garda Tour de Force” în România, în contextul eforturilor de promovare a României și a valorilor sale. Lansarea turului a avut loc la Ambasadă, în prezența doamnei Manuela Breazu, ambasadorul României în Irlanda, la 14 iulie 2016.

Manifestarea a demonstrat că, în pofida distanței geografice dintre România și Irlanda, legăturile dintre cele două țări pot fi foarte strânse. De asemenea, desfășurarea turului ciclist și contactele participanților irlandezi cu reprezentanți români au confirmat că vizitatorii au rămas cu o impresie deosebită despre România, apreciind căldura și ospitalitatea românescă, și au purtat cu mândrie și respect tricolorul și stema României.

Sursa articol: Ambasada României la Dublin