Știri 19 februarie 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Produse contrafăcute confiscate la popularul târg de la Fairyhouse 

Garda în colaborare cu Revenue dar și reprezentanți ai 20 de companii, au efectuat un raid ieri dimineață la popularul târg din Fairyhouse, Co. Meath.

Aceștia au identificat mai multe standuri unde se vindeau produse contrafăcute. Reprezentanții unor companii precum Nike, Adidas, Calvin Klein, Ted Baker, Rolex dar și alte companii, au identificat pe loc produse contrafăcute.

Marfa confiscată a avut o valoare estimată la 50.000 de euro, dacă ar fi fost marfă autentică aceasta s-ar fi ridicat la 300.000 de euro.

Cele mai vândute produse contrafăcute au fost hainele sport, gențile de damă, ceasurile și accesoriile. Nimeni nu a fost arestat după această acțiune dar a fost deschis un dosar de urmărire. Sursa Breakingnews.ie

? Guvernul investighează creșterea cu 50% a persoanelor care cer ajutor pentru handicap 

Guvernul încearcă să afle cum într-o perioadă de 10 ani, numărul persoanelor care cer ajutor social pe baza unui handicap a crescut cu 50%.

Cifrele oficiale arată că din 2008 42.000 de persoane primesc indemnizație de handicap, indemnizație care costă statul 1.3 miliarde de euro.

Creșterea este datorată în parte de schimbările demografice, precum și schimbările în modalitățile de diagnosticare medicală, dar autoritățile spun că există suspiciunea că sunt și o serie de persoane care cer acest ajutor în mod fraudulos. Sursa breakingnews.ie

? Armă de foc, muniție și droguri 

Garda a confiscat o armă de foc, muniția aferentă dar și droguri în urma unei percheziții în centrul Dublinului ieri după amiază.

Descoperirea a fost făcută când membrii Unității Antidrog a Garda a intrat într-o casă de pe Sheriff Street, ieri după amiază la scurt timp după ora 3:30pm. O cantitate de cocaină cu o valoare estimată la 800 de euro, a fost găsită alături de un revolver.

Doi adolescenți, un băiat și o fată au fost arestați la fața locului și au fost duși pentru interogatoriu la Secția Garda din Store Street. Sursa breakingnews.ie

? Noi reguli legate de orele de religie 

Departamentul Educației va trimite astăzi o circulară școlilor de stat prin care acestea sunt obligate să ofere alternative la orele de religie, elevilor din școlile secundare.

Școlile vor fi obligate să informeze părinții de opțiunile disponibile, iar aceștia vor trebui să aleagă ce cursuri urmează elevul. Până acum, elevii vare nu voiau religie, erau obligați în mod frecvent să rămână în clasa unde se ținea religie chiar dacă nu erau obligați să interacționeze.

Departamentul Educației spune că vechile practici prin care se presupunea că toți elevii sunt catolici, nu mai sunt de actualitate și acest lucru trebuie schimbat. Sursa rte.ie

? 75 de noi locuri de muncă pentru Galway

Firma de tehnică medicală Quidel a anunțat crearea a 75 de locuri de muncă în Galway. Anunțul a fost făcut în această dimineață.

Firma produce echipamente de diagnosticare medicală și va deschide un centru de afaceri în oraș. Compania are aproximativ 1200 de angajați la nivel mondial, iar locurile de muncă anunțate vor fi în domenii precum finanțe, resurse umane, servicii cu clienții și suport tehnic.

Douglas Bryant, Președintele Quidel Corporation spune că: Sunt mulți oameni talentați aici și Quidel în parteneriat cu Martin Shanahan și IDE Ireland, sunt mândri că pot crea locuri de muncă în Galway. Sursa breakingnews.ie

75 de noi locuri de muncă vor fi create de Quidel în Galway

Știri din România – Informatia IRL

?? Reacția violentă a unui taximetrist, când i se cere să pornească aparatul de taxat. ”Vrei să te dau altfel jos?”

În lipsa unui regulament strict și a unor controale serioase, unii taximetriști din Capitală se comportă ca niște tâlhari.

Pirații de asfalt stau la pândă noaptea în zonele cu restaurante și cluburi și cer sume uriașe pentru curse. Dacă un client îndrăznește să le ceară să pună aparatul de taxat, șoferii refuză cursa sau, mai rău, îi înjură și-i amenință.

Așa a pățit sâmbătă noapte o tânără în Centrul Vechi, care a și filmat incidentul. Scenele se repetă însă la fiecare sfârșit de săptămână. Astfel de taximetriști ar putea fi amendați cu mii de lei conform noului regulament anunțat de Primăria Capitalei, însă consilierii au amânat votarea lui.

Pe Splaiul Independenţei din Capitală, puţin după ora 1 noaptea, erau aşezate, în rând, zeci de taximetre. Unii dintre şoferi cereau fără să clipească 40-50 de lei pentru orice cursă, indiferent cât de mică era distanța. Sursa stirileprotv.ro

?? Începe Postul Paștelui, cel mai greu post al anului. Fructele și legumele s-au scumpit

De luni începe cel mai lung și mai greu post al anului: Postul Paștelui. Timp de șapte săptămâni, credincioșii trebuie să se abțină de la carne, lapte și ouă.

Așa că este foarte important să învețe cum să combine felurile de mâncare, ca să evite problemele de sănătate. Dar, pentru că sunt foarte căutate în această perioadă, mulți spun că fructele și legumele sunt mai scumpe.

La tarabe găsim deja urzici, spanac şi salată verde. În timp ce cumpărătorii se plâng de preţurile mari, comericiantii spun că anul trecut erau şi mai mari, dar vindeau mai mult în această perioadă.

După ce şi-au făcut aprovizionarea, cei care ţin post trebuie să aibă grijă cum combină alimentele. Nutriţioniştii spun că lipsa proteinelor din carne o perioadă atât de lungă nu este bună pentru organism. Sursa stirileprotv.ro

?? Reportaj România Furată: Cine sunt oamenii din spatele Tel Drum şi rolul lui Liviu Dragnea

Ministerul Dezvoltării a informat echipa “România furată” că Tel Drum a beneficiat de sume fără acoperire în mai multe contracte finanțate cu bani europeni. ANAF-ul trebuia să recupereze câteva milioane de euro de la Tel Drum, Fiscul întârzie să recupereze suma de la societatea care ar fi controlată, în baza unei anchete penale a DNA, de Liviu Dragnea. Care sunt legăturile între cel mai influent politician și Tel Drum aflați acum într-o nouă emisiune “România furată”.

Teodor Niţulescu, fost prefect de Teleorman: „(Rep.: Cum vă explicaţi că Liviu Dragnea, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean, dădea contractele pentru drumuri şi poduri din Teleorman către o firmă din Giurgiu în perioada 2000-2002?)

Evident dorea să arate că firma nu este profitabilă şi soluţia pentru rentabilizarea acestei firme era privatizarea. Normal că a lăsat firma făra comenzi şi fără contracte.

A fost lăsată aşa pentru ca bilanţul să fie mic, pentru ca preţul de privatizare să fie unul mic”.

În decembrie 2001, preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, a decis privatizarea Tel Drum. Sursa digi24.ro

?? Povestea a trei frați din Siria pentru care România a devenit acasă

De 5 ani, România a devenit “acasă” pentru trei frați din Siria. Cel mare este pasionat de istorie, cei mici iubesc matematica, iar tatăl lor lucrează ca farmacist și își dorește pentru copiii lui o viață normală. Nu le povestește prea multe despre țara natală. Până și amintirile frumoase dor, iar el vrea să meargă înainte.

Jan, Ghevara și Burak s-au născut în Siria, dar, de 5 ani România este casa lor.

Ghevara: De la tata… jumătate limba română am învățat-o de la tata. De la mama… să nu mint.

Nehla Hasan, mama: Nu minte, să fie serios, iubitor… așa și, în general, copiii mei așa sunt. Prietenoși. Le plac oamenii.

Jan: Parcurile, prietenii, oamenii, școala, verdeața îmi place. Cum sunt oamenii? Calzi!

Ezzo Hasan, tată: Aici locuiam noi, toată familia. Fiecare aveam câte un etaj și restul era închiriat. Asta înainte de război (…) Și acum, după ce s-a bombardat, cam așa arată. S-a distrus tot blocul.

După ce au pierdut aproape totul au plecat în Turcia, cu speranța că războiul se va termina curând și vor reveni acasă, în Alep. Dar lucrurile s-au înrăutățit și au ales să vină în România. Era țara în care tatăl băieților studiase cândva la Facultatea de Farmacie. Sursa digi24.ro

?? Teodor Melescanu se intalneste cu ambasadorii tarilor UE acreditati la Bucuresti

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, va avea, astazi, o intalnire cu ambasadorii statelor membre UE acreditati la Bucuresti, anunta News.ro. Intrevederea este programata la ora 13.00. O astfel de intalnire are loc anual.

Anul trecut, pe 20 februarie, Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, si ministrul Afacerilor Europene, Ana Birchall, s-au intalnit cu ambasadorii acreditati la Bucuresti ai statelor Uniunii Europene. Atunci, oficialii romani i-au asigurat pe diplomatii prezenti de disponibilitatea Guvernului de la Bucuresti de a intreprinde masurile necesare ridicarii MCV si au subliniat ¬angajamentul ferm¬ fata de statul de drept si lupta anticoruptie. Sursa hotnews.ro

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Islanda, pe cale sa devina prima tara europeana care interzice circumcizia

Islanda este pe cale sa devina prima tara europeana ce interzice circumcizia, iar acest ritual ce apartine si iudaismului si islamismului pare sa devina un nou teren al disputelor privind libertatea religioasa, noteaza Guardian.

Un proiect de lege din parlamentul islandez propune pedepse de pana la sase ani de inchisoare pentru cei care fac circumcizii pentru orice alte motive decat cele medicale.
Criticii spun ca masura, care a starnit reactii de la lideri religiosi din toata Europa, ar face ca traiul evreilor si musulmanilor din Islanda sa devina aproape imposibil.

In lume, unul din trei barbati este circumcis, cea mai mare parte din motive religioase sau culturale. Sursa hotnews.ro

? Un avion cu 66 de oameni la bord s-a prabusit in Iran. Nu sunt supravietuitori

Un avion care asigura o cursa interna in Iran s-a prabusit, duminica dimineata, in sud-vestul tarii cu 66 de oameni la bord, anunta AFP. Autoritatile iraniene au anuntat ca nu exista supravietuitori dupa accident. Avionul asigura legatura intre Teheran si Yasouj (sud-vestul tarii) si “s-a prabusit in regiunea Samirom” (la 480 de kilometri sud de capitala Teheran).

“Dupa cautari in zona prabusirii avionului, s-a constatat ca toate persoanele aflate la bord si-au pierdut viata”, a declarat un oficial local.

Avionul apartinea companiei Aseman Airlines si avea la bord 60 de pasageri, doi agenti de securitate, doi insotitori de zbor, un pilot si un copilot. Sursa hotnews.ro

? Invazie de șobolani în Paris  

Efect neaşteptat al inundaţiilor care au avut loc în Paris la finalul lunii trecute: străzile capitalei Franţei s-au umplut cu şobolani.

Apele Senei revărsate au stricat şi adăposturile subterane ale rozătoarelor, care au ieşit acum la suprafaţă ca să-şi caute alte adăposturi.

Şobolanii mai erau văzuţi din când în când prin Paris, dar acum situaţia a luat amploare. Municipalitatea se teme că imaginea metropolei va fi afectată, aşa că va investi 1,6 milioane de euro pentru combaterea rozătoarelor.

Vor fi puse mai multe capcane prin oraş, iar cele 30 de mii de pubele vor fi acoperite cu plexiglas, astfel încât şobolanii să nu mai ajungă la gunoi şi să mănânce din deşeuri. Sursa digi24.ro

? Svastici, injurii si cuvantul “criminal”, inscriptionate pe poarta Ambasadei Poloniei la Tel Aviv  

Svastici au fost inscriptionate pe portile Ambasadei Poloniei in Israel, la o zi dupa ce premierul polonez a declarat ca printre autorii Holocasutului s-au aflat evrei, scrie BBC, citat de news.ro Politia din Tel Aviv a lansat o ancheta dupa descoperirea, de asemenea, a unor inscriptii injurioase si a cuvantului “criminal”.

Declaratiile premierului polonez Mateusz Morawiecki au fost denuntate ferm de Israel. El a anuntat, ulterior, printr-un purtator de cuvat, ca nu a intentionat sa acuze victime evreiesti de “un genocid comis de nazisti germani”.

Acest nou scandal are loc la o saptamana dupa ce Israelul a denuntat o noua lege poloneza care incrimineaza penal acuzarea natiunii sau statului poloneze de complicitate la crime naziste. Legea a fost promulgata de catre presedintele polonez Andrzej Duda si a fost trimisa la cea mai inalta instanta poloneza sa-i verifice constitutionalitatea. Sursa hotnews.ro

? Japonia propune vârstă minimă de pensionare de 70 de ani 

Japonia propune cetăţenilor să înceapă să iasă la pensie după vârsta de 70 de ani, în încercarea de a face faţă unei scăderi a forţei de muncă, scrie Reuters.

oameni pe strada – generic – gettyImages crop – 20 iulie 2015
FOTO: Getty Images

Guvernul a anunţat vineri că va încerca să stabilească propunerea prin schimbări legislative, după aprilie 2020, adăugând că o creştere a vârstei de pensionare de la 60 de ani, cât e în prezent, la 65 de ani va fi făcută gradual pentru 3,4 milioane de funcţionari de stat. Sursa digi24.ro

? METEO IRLANDA ?

♏️ HOROSCOP ♉️

(PEŞTI)
Relaţia cu fiinţa iubită trece printr-o perioadă de transformări şi fiecare dintre voi o să vină cu ceva nou să susţină armonia. Pot veni ceva bani de la serviciu şi o să mai umpleţi nişte goluri, veţi achita rate, taxe şcolare, vreun impozit, o asigurare, par să fie multe de plătit.

(BERBEC)
Poate va trebui să scoateţi bani din buzunar pentru reparaţia maşinii, sau aţi dat de una la mâna a doua pe care v-o puteţi permite. O veste bună de la cineva care nu v-a uitat, poate vi se furnizează lucruri pe care le-aţi cerut mai demult, o fi vreo agenţie care v-a găsit o locuinţă, un spaţiu de închiriat.

(TAUR)
Poate e momentul să-l sprijiniţi şi mai mult pe partenerul de cuplu, să fiţi o echipă, că relaţia să meargă şi mai bine. Se pare c-o să luaţi nişte bani, dar se-anunţa şi plăti care să fie peste aşteptări, însă, cu un mic efort o să echilibraţi balanţă, să nu rămâneţi pe zero.

(GEMENI)
O să primiţi o invitaţie specială, să luaţi parte la o conferinţă, pot fi o gală, un concert, ori alt gen de întrunire care-o să fie şansa voastră de a socializa mai mult. La voi se observă provocări pe mai multe planuri, şi o să fiţi în priză, poate vă găsiţi ceva nou de lucru, sau o să rezolvaţi probleme care ţin de viaţă de cuplu, poate se-ncheie un proces de divorţ.

(RAC)
Din banii strânşi poate luaţi bilete de vacanţă, ori îi pregătiţi altă surpriză partenerului de cuplu şi păstraţi secretul. O să reluaţi o discuţie pe teme de afaceri şi o să puneţi la punct o strategie, să meargă totul – ceas – pentru că nu vreţi deloc să riscaţi – sunt lucruri la care ţineţi şi pe care n-aţi vrea să le pierdeţi.

(LEU)
Vă scoate cineva la un suc, o cafea, şi o să găsiţi nişte preocupări comune, bun motiv să vă vedeţi şi în continuare după-amiezele , în week-enduri. O schimbare de ritm la serviciu, poate şi în afacerile particulare, şi va trebui să deveniţi, poate mai meticuloşi, să acordaţi atenţie detaliilor şi să fiţi perseverenţi, să nu-ncepeti lucruri şi să le abandonaţi.

(FECIOARĂ)
Poate va trebui să v-alegeţi alţi colaboratori ca să lucraţi în particular, să fie la fel de pricepuţi ca şi voi, exigenţi ca şi voi. I-aţi putea convinge pe şefi să vă incredintze un proiect, să vă semneze o cerere, să vă pună la dispoziţie aparatura sau alte lucruri de care-aveti nevoie ca să faceţi performanţă.

(BALANŢA)
Se poate să primiţi un cadou, poate fi o recompensă oricât de mică dar care să vă ridice moralul, să vă declanşeze nişte endorfine. Aţi putea legaliza un act, o situaţie şi să avansaţi cu demersurile, să luaţi o diplomă, să vă recăpătaţi nişte bunuri, ori drepturi, să vi se facă dreptate.

(SCORPION)
Se pare c-o să vă ocupaţi şi de voi, să vă împrospătaţi look-ul, vă duceţi la sală, la stilist, la tuns, la shoping, să daţi refresh total. O reuşită în plan profesional, v-apucaţi de ceva nou care să vă crească stima de sine şi contul din bancă, aşa s-ar părea – totul depinde, sigur, de voi, să nu lăsaţi să vă scape aşa o ocazie.

(SĂGETĂTOR)
Poate vă invita cineva în străinătate, să vă duceţi fie în week-end, fie când vă luaţi concediu, să aveţi mai mult timp la dispoziţie. Puteţi începe un proiect care să se dezvolte frumos, c-aţi căpătat o siguranţă de sine care v-ajuta să duceţi lucrurile la bun sfârşit.

(CAPRICORN)
Parcă orice-ar face, partenerul de cuplu nu vă mai inspira aceeaşi încredere, pare să fie o distanţare, dar o să vedeţi că nu-i aşa. Se conturează o afacere de pe urma căreia o s-aveţi profit, să vă extindeţi aria de influenţa şi să vă asiguraţi banii pentru ratele lunare, şcoală şi alte lucruri obligatorii.

(VĂRSĂTOR)
Poate veţi lua bani odată cu semnarea unor contracte şi o să vă echilibraţi bugetul, veţi avea pentru casa şi familie. Poate fi o perioadă mai agitată la serviciu, cu multiple activităţi şi cu şanse de afirmare, de obţinut un post mai bun – şi nu e de ignorat aşa ceva – profitaţi de o astfel de ocazie.

Sursa: Pro TV

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia
(Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică. Canonul cel Mare)

Greco-catolice
Sf. ap. Arhip, Filimon şi Apfia. Începutul Postului Mare. Post şi ajun.

Romano-catolice
Sf. Mansuet, ep.

Sfântul Arhip, unul din cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Colose din Frigia (Asia Mică) după sfârșitul Sfântului Epafrast, în timp ce Sfântul Apostol Pavel era întemnițat la Roma.

Filimon era un cetățean înstărit și totodată un creștin binecredincios din Colose. În casa lui se adunau creștinii din Colose și săvârșeau slujbele dumnezeiești. Mai târziu s-a învrednicit de a fi episcop.

În vremea sfinților apostoli unii episcopi erau episcopi cu scaun, adică aveau o reședință episcopală într-o cetate, iar alții erau episcopi fără scaun și mergeau prin sate și cetăți, propovăduind învățătura Mântuitorului Hristos. Filimon a păstorit ca episcop în cetatea Gaza din partea de miazăzi a Palestinei.

Apfia, soția lui, a rămas în Colose și îngrijea de creștinii din acea cetate. Casa lor nu era numai Biserică, ci și bolniță, adică spital și adăpostire pentru toți străinii. Însuși Sfântul Apostol Pavel a fost primit și îngrijit cu dragoste frățească.

Arhip, Filimon și Apfia au fost ucenicii Sfântului Apostol Pavel. Toți au slăvit pe Dumnezeu prin moarte mucenicească, în vremea prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Nero (54-68).

În cetatea Colose era un templu ridicat în cinstea zeiței Artemida (Artemis). La o sărbătoare închinată idolilor păgânii din cetate au invadat casa lui Filimon unde creștinii participau la Sfânta Liturghie. Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și Apfia au fost prinși în Biserică și aduși înaintea lui Artocles, conducătorul cetății Efes. La porunca acestuia, Sfinții au fost chinuiți și apoi uciși cu pietre. Sursa basilica.ro

PUBLICITATE (reclama ta poate fi aici)

??? ? CARLA’S DREAMS IN DUBLIN ? ???
 Detalii despre spectacol ➡️ https://goo.gl/fSCLHx
Pagina evenimentului ➡️ https://goo.gl/6X9wGW
Bilete ➡️ https://goo.gl/24BaZ3