Am ajuns la Dublin într-o seară ploioasă de martie şi soarta a făcut să trec pe lângă casa scriitorului Bram Stoker, autorul romanului “Dracula”. Când am citit cartea, nu ştiam că Stoker e irlandez, dar acum pot să spun că a creat o legătură invizibilă şi indestructibilă între români şi irlandezi. Ceea ce ne uneşte – şi-i face pe mai toţi cei de aici să tresară când le spun de unde vin – este Transilvania, tărâmul de dincolo de păduri.
Era să nu ajung la primul meu job dacă un prieten nu-mi spunea că, atunci când se apropie autobuzul, trebuie să-i faci cu mâna să oprească, să ai bani mărunţi pregătiţi, să-i spui şoferului unde vrei să mergi, deoarece te va taxa ca atare, iar la coborâre să zici Thank you, pentru că te-a căruţat la destinaţia dorită. Atunci, în acea primă zi, mare mi-a fost mirarea văzând că oamenii din staţie mă salută sau îmi fac cu ochiul şi că unii chiar intră-n vorbă cu mine, ba de una, ba de alta, Cam ca la bunica la ţară, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi unde nu poţi trece pe uliţă fără să dai bineţe. No, cam aşa îi şi-n staţia de autobuz la Dublin.
Am început să muncesc ca şi “cleaning operative”, o denumire pompoasă pentru slujba de bărbat de serviciu. Apoi am lucrat pe şantier, unde, în perioada “Celtic Tiger” – denumirea anilor de creştere spectaculoasă a economiei irlandeze, circa 2000-2007 – numai constructori calificaţi nu găseai, cu excepţia irlandezilor. Erau frizeri, măcelari, bucătari, şmecheri, marea majoritate “foreigners” ca mine, calificaţi la locul de muncă. Era ca o condamnare, dar pe care o acceptai cu plăcere, pentru că erai plătit bine. Cred că, în acea perioadă, rata şomajului în Irlanda ajunsese la un moment dat chiar la 1-2%. Numai cine nu voia, sau nu putea, nu muncea. Din păcate, între timp “The Celtic Tiger” a devenit “The Celtic Cat”, iar incompetenţa guvernanţilor, lăcomia bancherilor, banii care îţi erau băgaţi în buzunar fără cea mai mică asigurare că-i vei putea plăti înapoi au adus Irlanda în pragul falimentului.
*
Râd şi acum când mi-aduc aminte cum, la-nceputuri, folosind în viaţa de zi cu zi engleza învăţată-n şcoală, îi făceam pe irlandezi să se uite chiorâş la mine (tulai, Doamne, nici nu mai ştiu de când n-am mai folosit cuvântul chiorâş – mi-i dor de cuvinte câteodată!). De exemplu, dacă voiam ceva, spuneam “Would you be so kind to give me…”, o exprimare foarte băţoasă, care mă facea să mă simt şi mai stingher. Sau, dacă mă-ntreba cineva “How are you?” şi răspundeam “All right”, imediat mă re-întreba dacă-s okay, în sensul – cum adică eşti doar “all right” ?!
Irlandezii seamănă foarte mult cu românii, în special cu ardelenii, prin felul relaxat în care tratează lucrurile. Parcă-s o întruchipare a vorbei pe care mi-o tot zice mama: “Lasă, dragu’ mamii, că n-o fo’ niciodată să nu fie cumva”. No, cam aşa îs irlandezii: ardeleni care vorbesc o altă limbă!
Anii au trecut şi acum locuiesc în Leixlip, o suburbie a Dublinului unde Sir Arthur Guinness a început să fabrice, pe la jumătatea secolului XVIII, berea care-i poartă numele. Tot aici, în sătucul nostru de pe malul râului Liffey, se află domeniul Cooldrinagh, unde s-a născut mama lui Samuel Beckett. Şi se mai zice că, atunci când vin în Irlanda, Rolling Stones tot aici “trag”, în Leixlip Castle.
Zilele astea încerc să-i explic băieţelului nostru care-i treaba cu Moş Crăciun şi cum vine el în sania trasă de renii zburători E destul de greu, pentru că de-abia a făcut doi ani şi nu prea o rupe pe limba lui taică-su. Norocul nostru e că, în Phoenix Park, un parc enorm de pe malul râului Liffey, trăiesc vreo 500 de căprioare şi cerbi. Acolo plănuim să i-l arătăm pe Rudolph cel cu nasul roşu, care mi-a luminat şi mie calea în lumea mare şi m-a ajutat s-o găsesc pe mo cuishle – draga mea!
Irlanda, “insula de smarald”, şi Dublin-ul te cuceresc imediat: simţi pulsul istoriei prin tot ce te înconjoară, în fiecare trupă de cântăreţi ambulanţi îi vezi pe viitorii U2, iar când joacă naţionala şi 70.000 de inimi cântă imnul, simţi şi tu, cât ai fi de român, cum îţi cresc trifoi pe piept, şi vrei şi tu să-ţi curgă prin vene sânge verde de irish!
Ora de Cluj
