100 Seville Place, Flat 4, North Strand Dublin 1 e adresa pe care am găsit-o deunăzi “scrijelită” pe o fiţuică. A fost prima mea adresă în Irlanda, iar fiţuica am păstrat-o cu sfinţenie până am ajuns în Aeroportul Dublin şi, mai apoi, la noua mea adresă pe tărâm irlandez. Cred că, la un moment dat, am decis să n-o arunc, ea fiindu-mi ancora aruncată în marele oraş port Baile Átha Cliath, sau – cum îi spun mai toţi – Dublin.
Baile Átha Cliath e denumirea irlandeză a capitalei ţării, cunoscută în lume pentru Guinness Storehouse – Fabrica de bere Guinness, GPO General Post Office – Oficiul Poştal Central, catedrala “Sfântul Patrick”, biserica Christ Church, Temple Bar, Trinity College, Grafton Street, St. Stephen’s Green Park şi altele. Toate acestea contopesc istorie, literatură, muzică, artă şi câte şi mai câte, atrăgând an de an milioane de turişti.
Chiar dacă, în ultimul deceniu, sutele de mii de imigranţi i-au impregnat un aer cosmopolit, Dublinul păstrează totuşi melancolia vremurilor nu foarte îndepărtate când nu vedeai picior de foreigner pe insula de smarald.
Dacă ar fi să urmăm traseul paradei de Saint Patrick din 17 Martie – ziua naţională a Irlandei, am începe în Parnell’s Square de la Garden of Remembrance – Grădina Amintirii eroilor căzuţi pentru libertatea naţiunii, şi apoi am coborî spre O’Connell Street – una dintre cele mai importante străzi din Dublin, denumită după Daniel O’Connell, politician marcant al secolului XIX. În mijlocul acestei străzi a fost ridicată The Spire of Dublin, de 121,2 metri, cel mai înalt monument “public art” din lume. Este un simbol al Irlandei moderne şi a fost finalizat în ianuarie 2003, cu câteva luni înainte ca subsemnatul să păşească pe insulă. Cred că m-au aşteptat pe mine să-şi termine treaba!
Mergând de la nord la sud spre râul Liffey, care mărgineşte partea sudică a străzii, treci de Earl Street North, unde, la fiecare minut, statuia lui James Joyce îşi face poze surâzătoare cu câte-un turist. Peste drum e GPO – General Post Office, unde, în timpul Revoltei de Paşte din 1916 (Easter Rising), mulţi irlandezi au murit într-o baie de sânge luptând pentru independenţă. Simţi şi azi cum reverberează pe stradă şi în inimile localnicilor emoţia a ceea ce reprezintă GPO.
Anul trecut, regina Marii Britanii a venit la Dublin – prima vizită oficială a unui monarh britanic de la declararea independenţei Irlandei. Faptul că a depus o coroană de flori în Garden of Remembrance, omagiindu-i pe eroii căzuţi pentru independenţă, a făcut ca vizita să intre în manualele de istorie. Iar eu mărturisesc că atunci am vibrat la unison cu familia mea irlandeză.
O’Connell Bridge – pod peste râul Liffey – te trece în jumătatea de sud a capitalei, împărţind oraşul în două: Nord şi Sud. Până la vărsarea în mare, Liffey este traversat de mai bine de 20 de poduri, ultimul finalizat în 2009 şi botezat cu numele dramaturgului Samuel Beckett. (Nu pot să nu amintesc în treacăt că, în limbajul “romglez”, o întâlnire la ora 5 pe O’Connell Street, la The Spire of Dublin, ar fi programată cam aşa: “No okey atunci, ne vedem pă O’Colonel la cinci o’clock!”)
Trecând în partea “posh” a oraşului, eşti purtat de valul de turişti spre Trinity College, una dintre cele mai mari şi mai vechi universităţi din Europa. În Biblioteca sa cu peste 4 milioane de volume poate fi văzută The Book of Kells, manuscris considerat o comoară naţională a Irlandei, realizat de călugări celţi în jurul anului 800 d.H..
Lăsând în urmă Trinity College, n-ai cum să nu te opreşti pentru o poză cu cea mai populară statuie din Dublin – Molly Malone, situată în partea de jos a Grafton Street. Această stradă este “floaşterul” din Dublin – nu exişti dacă nu ai fost măcar o dată aici. Cele mai sofisticate magazine, cafenele, cântăreţi ambulanţi, restaurante, magicieni, stand-up comedy, aici sunt toate şi toţi. “Îi un fel de două feluri”, cum spune un unchi de-al meu când nu ştie cum să explice: dansezi cu dansatorii, cânţi cu muzicanţii, sari cu saltimbancii, şi nici o clipă nu te simţi nelalocul tău. Eşti de-al casei, faci parte din tablou!
Parada noastră se-ncheie aici; am ajuns în St. Stephen’s Green Park, destinaţia tradiţională a paradei de Saint Patrick. Dacă ai noroc să fie o zi însorită, cum am avut eu la prima mea paradă, atunci te-ndrăgosteşti pe loc de acest oraş. Iar pictorul de-o zi care-ţi vopseşte trifoiul pe obraz îţi va sufla în ureche binecuvântarea irlandeză care te va însoţi mereu:
“May the road rise to meet you – Fie ca drumul să-ţi vină în întâmpinare,
May the wind be always at your back – Fie ca vântul să-ţi bată totdeauna din spate,
May the sun shine warm upon your face – Fie ca soarele să-ţi dezmierde faţa,
The rains fall soft upon your fields – Iar ploaia să cadă lin pe câmpurile tale
And until we meet again – Şi până când ne vom revedea,
May God hold you in the palm of his hand – Fie ca Domnul să te ţină în palma Sa!”.
Ora de Cluj
