🍀 TREI ROMÂNI ARESTAȚI ÎN DONEGAL

Trei români au fost arestați în Donegal conform Garda.

Cei trei români cu vârste de 24, 25 și 31 de ani au fost arestați în urma unei percheziții ieri dimineață în Letterkenny.

Garda spune că percheziția a făcut parte dintr-o anchetă largă care vizează un grup de crimă organizată compus din români.

Mai multe dispozitive folosite la citirea și clonarea cardurilor bancare au fost descoperite în casa percheziționată.  Pe lângă aceste dispozitive au fost descoperite mai multe carduri, conturi bancare, pașapoarte irlandeze și britanice furate și permise de conducere furate sau false.

Garda a mai confiscat și două mașini cumpărate prin creditare pe nume false.

Some of the items seized by the Garda (Garda/PA)

Un purtător de cuvânt al Garda spune că majoritatea obiectelor descoperite erau folosite pentru fraudă în Irlanda de Nord și că autoritățile irlandeze lucrează în acest caz cu ofițeri din Europol și din PSNI (Police Service of Northern Ireland).

Cei trei români arestați sunt reținuți la secțiile Garda din Letterkenny și Milford.

🍀 Proiectul National Broadband Plan, va costa aproximativ 3 miliarde de euro

🍀 Focuri de armă aseară în Finglas

Mai multe focuri de armă a fost trase asupra unei case aseară în Finglas.
Incidentul a avut loc în Deanstown în jurul ore 10:40 pm.
Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar Garda a început o anchetă. Până la această oră nimeni nu a fost arestat.



🍀 Meteorologii anunță cu fast că în Irlanda va fi mai cald decât în Ibiza

Meteorologii irlandezi spun că vineri va fi mai cald decât în Ibiza.
Temperaturile vor crește până la aproximativ 20 de grade vineri și vom avea câteva zile însorite: vineri și sâmbătă.
De astăzi temperaturile încep să crească, până vineri sâmbătă, iar duminică ele vor scădea din nou.

🍀 Centrul Dublinului va fi blocat vineri de activiști

Va fi haos în centrul Dublinului vineri, la o oră de vârf când toată lumea pleacă în weekendul de Paște. Activiștii care militează pentru conștientizarea schimbărilor climatice for protesta în centrul Dublinului și se pregătesc să ocupe podul O’Connell.

Organizația Extinction Rebellion care a anunțat protestul din Dublin, este celebră pentru protestele din Londra din parlament, când au protestarii au intrat dezbrăcați în clădire. Poliția din Londra a arestat în timpul protestelor 290 de persoane în două zile.

🍀 METEO IRLANDA 🍀

🇷🇴 Un poliţist din Giurgiu a condus zece ani fără permis. 

politist pe starda in Iasi

Şeful IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că un poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus zece ani fără permis.

Colegii lui s-au sesizat din oficiu în 2014, a intrat în cercetarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu a plecat din sistem.

”În urma unor apariţii în mass-media potrivit cărora un fost poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus fără permis, pot să spun că acesta a condus aproximativ zece ani fără permis iar în decembrie 2014 a fost prins de colegii lui, care s-au sesizat din oficiu. El a intrat în cercetare prealabilă, rechizitoriul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu, în 2016, a plecat din sistem”, a precizat şeful IPJ Giurgiu.

El spune că fostul poliţist lucrase mai întâi în Bucureşti, după care a ajuns la Bolintin. După ce a fost cercetat pentru conducere fără permis, acesta a primit o condamnare de un an şi trei luni de închisoare cu suspendare iar acum şi-a schimbat domeniul de activitate şi, din spusele unor localnici, este comerciant la Bolintin iar între timp şi-ar fi luat şi permis de conducere.

🇷🇴 Doi tineri, arestați după ce au primit un colet din Spania. Ce au descoperit polițiștii

Doi tineri, arestați după ce au primit un colet din Spania

Doi bărbați de 27, respectiv 36 de ani din Iași au fost arestați preventiv, fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc.

Suspecții au fost prinși în flagrant în timp ce ridicau un colet de trei kilograme cu droguri provenite din Spania.

Procurorii DIICOT au făcut și trei percheziții domiciliare și au găsit peste 4.500 de grame de cannabis, 4.100 de lei și cântare electronice.

Anchetatorii susțin că în perioada 2018-2019, unul dintre cei doi indivizi, împreună cu alte persoane, au adus în țară droguri din Spania.

Substanțele erau apoi vândute în Iași cu 70 de lei gramul.

Valoarea drogurilor confiscate se ridică la peste 220 de mii lei.

🇷🇴 Arii protejate, distruse după o decizie a Guvernului. O poiană cu narcise a fost arată

Aflate în mijlocul unui vid de control şi administrare, multe arii protejate din România sunt în mare pericol.

Anul trecut, Guvernul a eliminat, printr-o ordonanţă de urgenţă, custozii acestor zone, de regulă primării sau ONG-uri, şi le-a încredinţat unei agenţii nou înfiinţate. Curtea Constituţională a hotărât însă că decizia contravine legii fundamentale.

Între timp, o poiană plină cu narcise din judeţul Sibiu a fost arată cu plugul, iar complexul geologic Racoş a devenit loc de joacă pentru motociclişti.

Complexul Geologic Racoş

Sunt probleme și în Complexul Geologic Racoş, din judeţul Braşov, o arie strict protejată de lege. De când custozii au fost îndepărtaţi, zona cunoscută pentru vulcanul stins, coloanele de bazalt şi lacul numit “de smarald” a început să se degradeze.

„Încalcă regulamentul ariei protejate, o dată din punct de vedere al zgomotului pe care îl fac, al stricarii teritoriului, distrug biodiversitatea. În cariera Brazi, unde avem lacul putem vedea frecvent oameni care fură piatră, efectiv sapă după piatra de bazalt”, spune cătălin Cantor,  fost custode Complexul Geologic Racoş.



🇷🇴 Directorul școlii în care a murit copilul de 3 ani a fost demis

A fost demis directorul şcolii din judeţul Iaşi unde a murit un copil de 3 ani. Acesta era responsabil pentru siguranţa elevilor, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Iaşi. Directorul este acuzat de neglijenţă gravă, după ce băiatul a căzut în fosa septică al cărei capac din tablă era ruginit şi îndoit.

Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi s-a reunit, iar membrii au votat în unanimitate demiterea directorului. Este vorba de o neglijenţă gravă, cu siguranţă nu a fost asigurată securitatea elevilor în perimetrul şcolii. Siguranţa elevilor este în mod cert responsabilitatea directorului”, a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.

Copilul de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a școlii din comuna ieşeană Brăieşti. Băiatul urma să meargă la grădiniţă abia din toamnă, dar conducerea şcolii îi convinsese pe părinţi să-l aducă la cursuri, ca să se obişnuiască.

A fost găsit abia la două ore după ce fratele său mai mare i-a anunţat pe dascăli că nu ştie unde este. Fosa septică în care a căzut fusese construită, cu 11 ani în urmă, chiar de tatăl copiilor, şi era acoperită cu un capat de tablă ruginită.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

🇷🇴 Soarta lui Tudorel Toader, decisă de CEX-ul PSD

Liderii PSD se reunesc, astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv care ar putea decide retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader. Printre numele vehiculate pentru preluarea portofoliului Justiţiei sunt cele ale lui Eugen Nicolicea, Robert Cazanciuc şi Şerban Nicolae.

tudorel toader operat inquam octav ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şedinţa este programată la ora 12.00, la Parlament. Liderii PSD urmează să decidă asupra remanierii Rovanei Plumb şi a Nataliei Intotero, care candidează la alegerile parlamentare.



🇷🇴 METEO ROMÂNIA 🇷🇴

ȘTIRI INTERNAȚIONALE

⏺ Emmanuel Macron: Vom reconstrui Notre-Dame și mai frumoasă, în cel mult 5 ani

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că Notre-Dame, devastată de incendiul izbucnit luni seara, va fi reconstruită în maxim cinci ani.

emmanuel macron

FOTO: Gulliver/ Getty Images

”Vom reclădi catedrala încă şi mai frumoasă şi vreau ca aceasta să se încheie peste cinci ani”, a declarat preşedintele francez, la 24 de ore după incendiul care a distrus parţial Notre-Dame.

„Incendiul de la Notre-Dame ne aminteşte că istoria noastră nu se opreşte niciodată şi că vom avea întotdeauna de depăşit încercări”, a spus preşedintele, aducându-le un omagiu pompierilor, „eroii” care au luptat cu flăcările timp de 15 ore.

„Ceea ce am văzut în această noapte, această capacitate de a ne mobiliza, de a uni pentru a învinge. În cursul istoriei noastre, am construit oraşe, biserici, multe au ars … De fiecare dată, le-am reconstruit”, a subliniat Macron, citat de Agerpres.

Preşedintele Macron a lansat încă de luni seară o subscripţie naţională pentru reconstrucţia monumentului, până marţi după-amiază donaţiile anunţate depăşind 700 milioane de euro.

O reconstrucţie în cinci ani ar permite ca Notre-Dame să fie gata înaintea Jocurilor Olimpice care vor avea loc la Paris în 2024

⏺ OMS: Cazurile de rujeolă s-au triplat față de 2018

Numărul cazurilor de rujeolă la nivel mondial s-a triplat în primele trei luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018 – anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe baza unor date provizorii.

rujeola shutterstock_732408391

Foto: Shutterstock

Tendinţa este clară, avertizează organizaţia, pentru că asta se întâmplă după doi ani în care cazurile s-au tot înmulţit.

Acum sunt focare în toate regiunile planetei. Ucraina, Madagascar şi India sunt cele mai grav lovite, cu o rată a îmbolnăvirilor de câteva zeci de mii la un milion de oameni, în condiţiile în care în general doar 1 din 10 cazuri sunt raportate.

Rata globală de imunizare este de 85%, mult sub nivelul de 95% considerat necesar pentru a preveni izbucnirea unor epidemii.

Sursa: Digi24

⏺ Femeie biciuită în public în timp ce numeroși bărbați făceau poze și aplaudau

O femeie din Indonezia a fost biciuită în public în timp ce mulțimea asista încântată și făcea poze - 1

O femeie din Indonezia a fost biciuită în public în timp ce o mulțime de bărbați asista încântată și făcea poze

Pentru că a încălcat șaria (n.r. legea musulmană) și a întreținut relații sexuale în afara căsătoriei, femeia a fost condamnată să primească mai multe lovituri cu biciul.

Scenele s-au derulat în public. Îngrozită femeia a fost urcată pe un eșafod, unde a îngenunchiat, iar un bărbat mascat i-a aplicat loviturile.

Evenimentul a avut loc în provincia Aceh – una puternic conservatoare iar publicul, format în mare parte din bărbați, a aclamat scenele de pe margine, făcând poze.



⏺ O femeie „extrem de periculoasă”, vânată de FBI. Reprezintă o amenințare pentru elevi

Femeie cautata de FBI

Poliția din Colorado și agenții Biroului Federal de Informații sunt în căutarea unei tinere de 18 ani, „înarmată și extrem de periculoasă”, după ce au primit informații că ar reprezenta o „amenințare credibilă” la siguranța elevilor de la 21 de școli.

Astfel, 21 de instituții de învățământ sunt în alertă, iar accesul în incintă a fost blocat, ca urmare a alertei emise de autoritățile americane, a anunțat Departamentul de Educație din Colorado, potrivit CNN și The Independent.

Reprezentanții inspectoratului școlar din ținutul Jefferson a precizat pe Twitter că toți elevii și personalul didactic sunt în siguranță și că vor putea pleca acasă la ora normală.

„Vom lua măsuri suplimentare pentru a asigura siguranța elevilor, iar la fiecare școală vizată se află personal de securitate”, au mai precizat ei.

⏺ Descoperirea șocantă făcută de polițiștii francezi într-un camion frigorific

camion frigorific

Prefectura departamentului Meuse din nord-estul Franţei a anunţat marţi că 21 de migranţi iranieni şi irakieni – 10 bărbaţi, şase femei şi cinci copii – au fost găsiţi luni într-un camion frigorific, transmite AFP.

Autorităţile au confirmat o informaţie publicată de cotidianul regional L’Est Républicain.

Serviciile de asistenţă au preluat migranţii, dintre care unii au obligaţia de a părăsi teritoriul Franţei, în urma unor decizii luate de alte departamente, a precizat prefectura.



♏️ HOROSCOP ♉️

(BERBEC)
Cineva dintr-o fosta relaţie revine, dar s-ar putea să fie un pic prea târziu pentru unii dintre voi – numai voi hotărâţi ce şi cum. Întrevedere cu cineva care vrea să colaboraţi, să începeți o afacere şi pare să vă convină, c-or să vină nişte bani care să v-ajute să vă mişcaţi.

(TAUR)
Poate vă încumetați să puneţi umărul la un proiect care v-ar aduce o sumă importantă de bani până la sfârşitul anului şi chiar şi după. O să schimbaţi câte ceva prin casă şi o să cheltuiţi din banii pe care i-aţi strâns tocmai pentru astfel de ocazii şi o s-aduceţi un plus de prospeţime şi confort acasă.

(GEMENI)
E un grup care vrea să vă asimileze ca să daţi drumul unei activităţi care poate fi spre binele altora, dar şi al vostru, bineînţeles. Sunt oameni care contează pe contribuţia voastră la un proiect care v-ar duce pe o treaptă superioară în carieră şi o să vă bucuraţi de succes.

(RAC)
Se-anunţa cineva în vizită şi o să schimbaţi impresii, să cereţi un sfat, c-aveţi de luat nişte decizii. Le-aţi putea cere şefilor înlesniri, bani în avans, o primă, zile libere şi ei să vă ofere aceste lucruri, dar poate că nu pe toate-odată.

(LEU)
Poate va face cadou partenerul o plimbare la mare, la munte de Paşte, sau de 1 mai şi începeți pregătirile. O să faceţi nişte drumuri ca să rezolvaţi atât probleme personale cât şi de serviciu, şi-o să v-alegeţi cu promisiuni de bani, şi vor mai fi nişte avantaje de care veţi beneficia.

(FECIOARĂ)
Încep să se vadă beneficiile muncii pe care aţi desfăşurat-o în ultima vreme şi-o să fiţi încântaţi. Se pare c-or să vă intre nişte bani cu care să acoperiţi bună parte din cheltuielile – astea şi o să vă descurcaţi nesperat de bine, n-or să vă prindă sărbătorile pe picior greşit.

(BALANŢA)
Segmentul – deplasări – e în continuare activat şi o să aveţi unde să vă duceţi, că vor exista tot felul de motive. O să aflaţi nişte veşti care or să vă ţină în priză, să vă dea de lucru şi să vă asiguraţi banii pentru cheltuielile curente, şi chiar şi pe deasupra.

(SCORPION)
O persoană nou apărută în peisaj va face curte şi dacă eraţi în căutarea fericirii poate o să-i acordaţi maximum de atenţie. E posibil să vă treziţi cu o ofertă de lucru şi să mai apară şi altele pe parcurs – totul e să folosiţi flerul când o s-alegeţi jobul care vi se potrivește.

(SĂGETĂTOR)
Se activează frumos sfera sentimentală şi o să va-ntelegeti mult mai bine cu fiinţa iubită, sau acum o să-ntâlniţi pe cineva. O s-aveţi de semnat acte şi să daţi drumul proiectelor care or să v-ajute la o promovare aproape de neevitat, pentru că e anul vostru special.

(CAPRICORN)
Ar avea de unde să apară o sumă de bani şi să-i faceţi o surpriză partenerului de cuplu în noaptea de Înviere. Aveţi o listă cu ce mai e de făcut pe-acasă şi o să ţineţi mortiș să vă achitaţi de toate responsabilităţile, că vreţi să fie frumos la voi de Paşte.

(VĂRSĂTOR)
O să primiţi o invitaţie la un eveniment care-o să vă deschidă nişte perspective profesionale şi o să vă meargă şi mai bine pe mai multe planuri. Or să vă reuşească iniţiativele în formula de grup, aşa cum v-aţi obişnuit şi poate lansaţi ceva nou care să se bucure de succes şi să fie de durată.

(PEŞTI)
Se iveşte ocazia să căpătaţi o funcţie şi o să luaţi un salariu mai mare – n-ar fi exclus să treceţi şi printr-un concurs. Se pare c-o să luaţi un supliment financiar, sunt nişte rămăşiţe pe care nu credeaţi c-o să le mai vedeţi şi o să vă cumpăraţi ce vă trebuie de sărbători.  Sursa: Pro TV



✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE ✝️

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei

Greco-catolice
Sf. ep. m. Simeon şi cei împreună cu el; Sf. cuv. ep. Acachie; Sf. papă Agapet

Romano-catolice
Ss. Ilie, Paul şi Isidor, m.



Susține proiectul Informația IRL

Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.

Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!

Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă.

Donație lunară Informatia IRL



Dacă vrei să donezi o singură dată, apasă pe butonul Donate mai jos și alege suma pe care vrei să o donezi. Va fi o singură plată, fără repetare în fiecare lună.

Ajută Informatia IRL devenind patronul nostru.
Become a Patron!