Irlanda este pe lista galbenă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat din România, ultima listă fiind emisă pe 11 februarie. 

Cei care intră în România din Irlanda fie prezintă certificatul unui test RT-PCR negativ la SARS-CoV-2, făcut cu cel mult 72 de ore înainte, și intră în carantină 10 zile, fie efectuează o carantină de 14 zile dacă nu prezintă acest document.

Atenție, transportatorii nu au voie să primească pasageri fără un test negativ PCR pentru cursele către România.

Art.2 – (1) La intrarea în România, pentru persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. (1) și prezintă un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile.
(2) Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 (trei) ani, care sosesc în țară împreună cu persoanele prevăzute la alin. 1, intră în carantină pentru o perioadă similară cu a acestora și sunt exceptați de la obligația prezentării unui document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
(3) Rezultatul negativ al testului RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 prevăzut la alin. (1) este prezentat sub forma unui document (în limba oficială a statului respectiv și în limba engleză), în format letric sau electronic, eliberat de laboratoare autorizate, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost efectuat testul.
(4) Pentru persoanele sosite din țările/zonele/teritoriile prevăzute la alin. (1) și care nu prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.
(5) Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian și rutier de persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din zonele de risc epidemiologic, prevăzute la alin. (1.), au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de transport a persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:
a) rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau,
b) efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv celei de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea acesteia până la data îmbarcării sau,
c) faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data îmbarcării. Dovada confirmării se realizează cu documente medicale ca de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.
(6) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică persoanelor sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Art.3 – (1) Persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ, pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.
[…]
Art.4 – (2) Exceptarea de la măsura carantinei instituită pentru persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, cu excepția celor ce sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică și pentru:
a) persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
b) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrarea în țară;
c) persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la acesteia până la data intrării în România.
[…]
Art.6 – Persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. (1), cu excepția celor care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și care intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Excepție de la măsura carantinei pentru 10 zile fac : persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării și persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

Cei care merg din Irlanda în România sunt obligați să stea în carantină 10 zile chiar dacă au prezentat un test negativ după data de 12 februarie.

Sunt și excepții pentru care nu e nevoie de test PCR negativ: copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani; persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România. Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării; persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone; conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului.