Top 5

Related Posts

Garda chemată la o înmormântare în comunitatea Traveller la care au participat zeci de persoane, multe venite din Marea Britanie

Garda a fost chemată ieri la o înmormântare traveller, unde participau aproximativ 50 de persoane, majoritatea venite din Marea Britanie, pentru a-și aduce un ultim omagiu persoane decedate.

Foarte puțini dintre cei care au participat la înmormântarea din Rathnew, Co. Wicklow purtau măști sau respectau distanțarea socială.

În prealabil, o autorulotă împreună cu un număr de vehicule cu numere de înmatriculare englezești au urmat cortegiul funerar  în cimitirul Rathnew. O scenă a fost ridicată și un sistem audio a fost instalat iar muzica se putea auzi în tot cimitirul.

Un locatar din zonă a sunat la Garda, care a ajuns la fața locului la scurt timp.

Restricțiile actuale de sănătate publică spun clar că doar un număr de maxim zece persoane pot participa la o înmormântare.

Un purtător de cuvânt al Garda a spus că a discutat cu cei prezenți, dar a confirmat că nimeni nu a fost amendat, în ciuda încălcării normelor de sănătate publică. Ronnie Fay, director al grupului pentru drepturile minorității traveller, Pavee Point, a declarat pentru Irish Daily Mail că nu știa de înmormântarea de ieri, dar a recunoscut o serie de astfel de evenimente au avut loc în ultimele săptămâni.

„În ultimele săptămâni, am auzit de mai multe înmormântări care au încălcat regulile COVID-19”, a spus ea. ‘Oamenii au călătorit peste Marea Irlandei pentru a participa la înmormântare, lucru pe care, desigur, l-am descuraja.

„Facem apel la toți cei din comunitatea Traveller, să respecte măsurile de sănătate publică. Nimeni nu dorește să ajungă la o altă înmormântare datorită răspândirii COVIDului la o înmormântare. Oamenii trebuie să se gândească la familiile lor și că există alte modalități de a arăta respect față de cei dragi decedați. ”

La începutul acestei săptămâni, Garda a întocmit un dosar penal după ce o mulțime mare de oameni s-a adunat la o casă din Enniscorthy, Co Wexford, pentru o înmormântare care a avut loc luni. Enniscorthy are în prezent a doua cea mai mare rată de infecție cu COVID-19 din țară, cu 3.291 de cazuri la 100.000 de locuitori. La respectiva înmormântare se înțelege că au participat aproximativ 200 de persoane.

Un purtător de cuvânt al Garda a spus: „Garda a ajuns la locul incidentului și au fost identificate o serie de persoane care au încălcat Legea sănătății. Se va pregăti un dosar pentru directorul procuraturii publice. ”

Informația IRL
Informația IRLhttps://www.informatiairl.com
Grup de jurnaliști voluntari ce oferă informații zilnice comunității românilor din Irlanda

Popular Articles

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Ads Blocker Detected!!!

We have detected that you are using extensions to block ads. Please support us by disabling these ads blocker.

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock