(P) “Damian & Brothers” la Dublin

“Damian and Brothers” la Dublin!

The Button Factory, Dublin
Curved St, Temple Bar, Dublin, Ireland
sâmbătă, 26 martie, ora 19:00

Damian a cântat pe scenă alături de nume grele ale muzicii de afară, precum James Brown, Joe Cocker, Shaggy, Zucchero sau Nigel Kennedy, iar în anul 2006 devenea primul român care câștiga un Grammy.

Atmosfera la concertele lui este extraordinara si “aventura” muzicala prin care vă va purta va fi una de neuitat!

Convins că arta nu poate sta pe loc, Damian Drăghici se adaptează vremurilor, și merge până la capăt pentru a depăși situația provocată de pandemia COVID-19, făcând un pas major pentru a reveni din nou pe scenă față în față cu publicul spectator.

De la folclor, pop instrumental, new age, world music la muzică jazz la nai, ritmurile muzicale care au făcut înconjurul lumii și au cucerit inimile spectatorilor, energia vibrantă și distracția la cele mai înalte cote sunt doar câteva dintre ingredientele celei mai ample producții artistice marca DAMIAN DRĂGHICI & BROTHERS, un concept plin de emoție realizat în semn de recunoștință pentru minunatul său parcurs artistic.

Timp de aproximativ două ore, toți cei prezenți vor fi purtați într-o călătorie retrospectivă emoționantă, în care vor savura pas cu pas povestea muzicală a vieții sale, trecând prin diversitatea stilurilor muzicale abordate de-a lungul timpului, care l-au inspirat pe artistul Damian Drăghici și i-au influențat cariera muzicală, pornind de la folclor, jazz, rock sau muzică clasică, interpretări ale unor melodii veritabile, prezente în sufletele românilor ce aparțin mai multor generații, oriunde s-ar afla ei.

———————————————
Accesul la acest turneu este permis doar persoanelor care au împlinit 18 ani. (acestea sunt regulile clubului).
———————————————
►►► Biletele se vând online: https://www.iabilet.ro/bilete-dublin-damian-draghici-band-71619

1. Bielete Early Birds: 25 euro + taxe ticketing
———————————————
2. Bilete Regular: 30 euro + taxe ticketing
———————————————
3. Bilete Meet & Greet (ce include o întâlnire cu trupa și o fotografie cu autograf cadou): 50 euro + taxe ticketing
———————————————
4. Bilete la intrare: 40 euro