Știri din Irlanda – Informatia IRL
? Media unei chirii la nivel național a depășit 1000 de euro pe lună
Media chiriilor la nivel național a trecut de 1000 de euro pe lunăConform cifrelor date publicității de RTB (Residential Tenancies Board), o chirie medie la nivel național este acum 1.054 euro.
Dublinul rămâne în continoare cea mai scumpă zonă pentru chirii.
Aici prețul mediu al unei chirii este 1.500 de euro pe lună, dar analiștii spun că se înregistrează o scădere a ritmului de creștere.
Chiriile la nivel național au crescut în ultimele trei luni ale lui 2017 cu 6.4%, iar purtătoarea de cuvânt a RTB spune că rata este un corectă având în vedere creșterea economică și lipsa proprietăților disponibile pentru închiriat.
Rosalind Carroll spune că 6.4% este mai puțin decât trimestrul precedent și de fapt este cea mai mică creștere înregistrată din primul trimestru al anului 2014. Sursa breakingnews.ie
? Un adolescent a fost ucis într-un tragic accident
Băiatul de 17 ani era pe bicicletă pe Golf Links Road, Bettystown ieri în jurul orei 5pm când a fost lovit de un microbuz.
Adolescentul a fost declarat decedat la locul accidentului, iar corpul lui a fost transportat la morga din Navan, unde va avea loc autopsia.
Șoferul microbuzului, un bărbat de aproximativ 50 de ani nu a fost rănit.
Garda face apel la martori să contacteze secția Garda din Ashbourne la numărul de telefon 01 8010600 sau la linia confidențială Garda Confidential Line 1800 666 111 Sursa rte.ie
? 20.000 de euro pentru un băiat al cărui laptop i-a explodat
O înțelegere prin care un băiat va primi 20,000 de euro a fost aprobată în curtea de judecată.
Shane O’Sullivan a dat în judecată Hewlett Packard Ireland, producătorul laptopului care i-a explodat în timp ce-l folosea.
Băiatul care avea 6 ani la momentul incidentului din Slane, Co. Meath, a dat în judecată compania prin intermediul mamei sale și a cerut 60.000 de euro compensații pentru răni fizice și psihologice ca urmare a exploziei laptopului.
Avocatul familiei spune că băiatul folosea laptopul pe masa din bucătărie iar laptopul a explodat și a luat foc.
Mama lui a luat laptopul și l-a aruncat afară unde a continuat să ardă.
Băiatul a suferit răni minore la o mână dar a rămas cu traume psihice și este foarte reluctant în a folosi echipamente electronice.
Compania și familia au căzut la o înțelegere astfel că băiatul va primi 20.000 de euro compensații. Sursa rte.ie
? Un Brexit dificil ar crește prețurile în Irlanda cu 2-3%
Brexitul vine cu creșteri de prețuriUn studiu făcut de ESRI (Economic Social Research Ireland) spune că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar duce la creșterea prețurilor în Irlanda cu 2-3%, ceea ce ar duce la cheltuieli suplimentare a unei familii de aproximativ 1000 de euro pe an.
Irlanda importă mai mult din Marea Britanie decât exportă, iar Brexitul dacă nu se ajunge la înțelegeri comerciale, ar duce la costuri suplimentare la bunurile importate.
Creșterile costurilor vor afecta în special familiile cu venituri mici, pentru că ele sunt exact familiile care cumpără astfel de bunuri în special mâncare.
Studiul arată că prețul pâinii sau al făinii folosită pentru pâine, produse importate din Marea Britanie ar putea crește cu 30%, în timp ce prețurile la lapte, brânză și ouă din MB ar putea crește cu 46%.
Familiile cu venituri mici cheltuie 15% din venituri pentru mâncare în timp ce celelalte categorii cheltuie doar 8%. În mod paradoxal, creșterea bunurilor de consum de import, va duce la o creștere și a bunurilor de pe plan local. Sursa rte.ie
? Abortion Referendum Bill va fi finalizat cel mai probabil în această după-amiază
Legea Referendumului pentru avorturi va fi probabil finalizată astăzi în Camera Deputaților după ce aseară deputații au lucrat până târziu pentru a finaliza ultimele detalii.
Referendumul care ar trebui să fie în luna mai trebuie să aibă un suport legal până de Paște și din această cauză deputații au lucrat aseară până aproape la miezul nopții.
Guvernul vrea ca acest referendum să fie ținut în luna mai pentru ca studenții să poată să participe și ei la vot. Este așteptat ca în această după-amiază legea să treacă de comitetul din Camera deputaților. Sursa newstalk.com
Știri din România – Informatia IRL
?? Gradinitele si scolile din Bucuresti vor fi inchise vineri / Gabriela Firea: Este o decizie responsabila, pe care mi-o asum
Primarul general, Gabriela Firea, a luat decizia ca vineri, 23 martie, gradinitele, scolile si liceele de stat din Capitala sa fie inchise, dupa ultimele informatii emise de meteorologi, care anunta ninsori si intensificari ale vantului, se arata intr-un comunicat de presa emis de Primaria Capitalei.
“In urma discutiilor avute cu reprezentantii ANM, care ne-au anuntat ca vremea se va inrautati semnificativ si ca va ninge in continuare toata saptamana, dar ca vineri vantul se va intensifica si ninsoarea va fi mai abundenta, am decis ca, pentru siguranta copiilor nostri, cursurile in unitatile de invatamant de stat din Capitala sa fie suspendate pentru data de 23 martie. Este o decizie responsabila, pe care mi-o asum in calitate de Primar General, din dorinta de a nu-i pe expune pe copii unor fenomene meteo extreme”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Decizia a fost luata in aceasta dupa-amiaza, impreuna cu prefectul Capitalei, Adrian Petcu, cu reprezentantii ANM Bucuresti-Ilfov si inspectorul general al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Ionel Florian Lixandru.
In luna februarie, gradinitele, scolile si liceele de stat din Bucuresti au mai fost inchise o saptamana din cauza zapezii si a gerului, decizia fiind luata de primarul general. Sursa hotnews.ro
?? Instanta suprema judeca astazi procesele lui Liviu Dragnea, Calin Popescu Tariceanu si Gabriel Oprea. Liderul PSD ar urma sa fie audiat
Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) judeca, miercuri, procesele in care sunt trimisi in judecata presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si fostul vicepremier Gabriel Oprea, scrie news.ro. La termenul de miercuri, Liviu Dragnea, judecat pentru instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual, alaturi de fosta sa sotie si de fosti angajati ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman, ar urma sa fie audiat.
Toate cele trei procese au fost reluate de la zero in toamna anului trecut, dupa ce judecatorul care a inlocuit-o in complet pe Anamaria Dascalu, care s-a pensionat, a decis readministrarea probelor, invocand o decizie CEDO.
Procesul lui Dragnea este programat de la ora 10.00 In 15 februarie, instanta suprema a stabilit ca Liviu Dragnea sa fie audiat pe 21 martie, in aceeasi zi cu cei trei inculpati care si-au recunoscut vinovatia in acest dosar – Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicusor si Anisa Stoica. De asemenea, ar urma sa fie audiati si trei martori propusi de Liviu Dragnea – Silvia Oprescu (secretar al CJ Teleorman), Liliana Magheru (director in CJ Teleorman) si Timotei Stuparu (secretarul PSD Teleorman).
La termenul de judecata din 15 februarie, au fost audiati sase martori – primarul Sectorului 3, Robert Negoita, si fosti sau actuali angajati ai DGASPC Teleorman si ai Consiliului Judetean. Sursa hotnews.ro
?? Bărbatul surdo-mut amendat că a strigat lozinci anti-PSD nu își permite să plătească amenda
Anchetă în Jandarmerie, după ce un surdo-mut a fost amendat pentru că… a strigat împotriva PSD. Bărbatul de 54 de ani s-a aflat printre cei care au participat la un protest, în faţa Sălii Palatului din Bucureşti, în timpul desfăşurării congresului social-democraţilor. La fel ca şi alţi 15 manifestanţi, a primit o amendă. În cazul său este vorba de 2.000 de lei. Conform procesului verbal, a fost sancţionat pentru participarea la o contra-manifestaţie şi scandarea de lozinci.
„Am fost amendat pentru că am scandat lozinci deși sunt surdo-mut”, a comunicat Ioan Duia.
„Singurele vorbe pe care le scoate el sunt niste strigăte. Ioan Duia nu vorbește. A plâns. Eu am venit să vorbesc cu el. A fost o întâmplare, bănuiesc că în viața lui, la 54 de ani, nu cred că a mai avut nicio amendă pentru nicio faptă și să-l amendezi pentru faptul că a strigat lozinci defăimătoare mi se pare imposibil. Strigător la cer”, spune Ion Ene, prietenul bărbatului amendat. Sursa digi24.ro
?? Lege contra samsarilor din piețe. Vânzătorii trebuie să pună etichete cu detalii
Măsura care îi obligă pe producătorii de pepeni să își eticheteze produsele vândute în piețe a fost extinsă la toți fermierii.
De acum, trebuie să afișeze pe tarabe prețul produselor, locul de unde provin și când au fost recoltate.
Decizia are ca scop eliminarea samsarilor din piețe.
Când vine vorba de etichete, în piețele din țară este haos. Fiecare face ce vrea. Dacă unii scriu – de pildă – prețul pe o hârtie oarecare, alții nici nu-și bat capul.
În curând, lucrurile ar trebui să se schimbe. O lege promulgată de președinte îi obligă pe vânzători să confecționeze pentru fiecare produs vândut în piață o etichetă pe care să scrie clar numele producătorului, localitatea de orgine a produsului, dată de recoltare și prețul de vânzare.
Eticheta trebuie să fie însoțită de certificatul de producător și de carnetul de comercializare. Sursa stirileprotv.ro
?? Cele trei legi ale Justiţiei au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.
Iordache: Modificările sunt în concordanţă cu deciziile Comisiei de la Veneţia. Opoziţia anunţă că le va ataca la CCR. Legile intră luni la vot final în Senat
Cele trei legi ale Justiţiei au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor. Iordache: Modificările sunt în concordanţă cu deciziile Comisiei de la Veneţia. Opoziţia anunţă că le va ataca la CCR. Legile intră luni la vot final în Senat
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi cele trei legi ale Justiţiei – legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – după ce au fost modificate de Comisia Iordache în urma deciziilor Curţii Constituţionale. Printre cele mai importante modificări la cele două legi se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004. PNL a anunţat că va contesta legile la Curtea Constituţională. Cele trei legi vor intra luni în plenul Senatului pentru votul final. Sursa news.ro
Știri Internaționale – Informatia IRL
? Trump confirmă convorbirea cu Putin: „Ne vom întâlni în curând probabil”
Preşedintele american Donald Trump a confirmat că a avut o convorbire telefonică cu Vladimir Putin marţi dimineaţă, după ce preşedintele rus a câştigat alegerile prezidenţiale, scrie CNBC.
„Am avut o convorbire telefonică cu preşedintele Putin şi l-am felicitat pentru victoria sa electorală”, a spus Trump. El a adăugat că se vor întâlni “probabil în viitorul apropiat” pentru a discuta despre cursa internaţională a înarmării.
Trump şi Putin vor discuta de asemenea despre Coreea de Nord, Ucraina şi Siria, „printre multe altele”, a spus preşedintele american.
Putin a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Rusia, el începând un nou mandat de şase ani la conducerea ţării. Cel mai apropiat competitor al său la alegeri a câştigat doar 12% din voturi în timp ce liderului opoziţiei, Alexei Navalny, i-a fost interzis să participe la alegeri. Sursa news.ro
? Viena este orașul cu cea mai ridicată calitate a vieții, pentru al nouălea an. În București se trăiește mai bine ca la Istanbul, Rio de Janeiro sau Beijing
Capitala Austriei, Viena, este şi în 2018, pentru al nouălea an consecutiv, oraşul cu cea mai ridicată calitate a vieţii din lume, conform studiului anual ‘Quality of Living 2018’, realizat de biroul de consultanţă Mercer.
În acest clasament, Bucureştiul apare pe locul 107 din 231 de oraşe analizate, informează AFP, preluată de Agerpres.
Capitala Austriei este apreciată pentru siguranţa oferită locuitorilor săi, pentru eficienţa sistemului de transport în comun şi diversitatea structurilor culturale şi de petrecere a timpului liber.
Viena este urmată de Zurich (Elveţia), Auckland (Noua Zeelandă) şi Munchen (Germania) la egalitate pe locul al treilea. Vancouver, oraş clasat pe locul cinci, oferă cea mai bună calitate a vieţii din America de Nord.
Singapore pe locul 25 şi Montevideo pe locul 77 sunt cel mai bine clasate oraşe din Asia şi America Latină. În cazul oraşelor din Africa, cea mai bună calitate a vieţii o oferă oraşul Durban din Africa de Sud, care se află pe locul 89 la nivel global.
În total, Europa are opt din primele zece oraşe cu cea mai bună calitate a vieţii. Germania şi Elveţia au fiecare trei oraşe în top zece, în timp ce Noua Zeelandă, Canada şi Australia au fiecare câte un oraş.
Studiul arată că, în ultimii 20 de ani, standardele de viaţă au crescut cel mai mult în unele state din Europa de Est, precum Sarajevo, care acum este pe locul 159 şi Bratislava, care a urcat până pe locul 80.
“Ca urmare a îmbunătăţirii standardelor de viaţă, a pieţei muncii competitive şi a talentelor disponibile, multe din aceste oraşe au început să atragă companii multinaţionale care înfiinţează noi operaţiuni”, a declarat preşedintele pentru Europa şi Pacific la Mercer, Martine Ferland.
Chiar dacă se clasează pe locul 107 din 231 de oraşe analizate, Bucureştiul oferă o calitate a vieţii mai bună decât Doha, Rio de Janeiro, Beijing, Kuwait City, Mexico City, Istanbul, Sofia, Belgrad sau Kiev. Sursa stirileprotv.ro
? Facebook ar putea primi o amendă uriaşă în SUA pentru posibile scurgeri de informaţii
Comisia Federală pentru Comerţ din Statele Unite ale Americii (FTC) a deschis o investigaţie privind Facebook, care ar putea aduce reţelei de socializare o amendă uriaşă.
Investigația a fost declanșată ca urmare a suspiciunilor că ar fi facilitat utilizarea datelor a 50 de milioane de utilizatori de către o companie implicată în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump, relatează agenţia EFE.
Această investigaţie a fost declanşată după ce, la finele săptămânii trecute, au apărut dezvăluiri conform cărora compania de consultanţă Cambridge Analytica ar fi avut acces, în 2014, la datele companiei conduse de Mark Zuckerberg, ceea ce ar reprezenta o clară violare a condiţiilor de confidenţialitate ale reţelei de socializare. Sursa stirileprotv.ro
? SUA: Atac armat la un liceu din Maryland soldat cu doi răniţi; atacatorul a murit
Un elev care a împuşcat şi rănit alţi doi elevi la liceu din Maryland marţi dimineaţă a murit în urma unui schimb de focuri cu ofiţerul de securitate al campusului, a anunţat şeriful regiunii, scrie Reuters.
Elevul, care nu a fost identificat deocamdată, a împuşcat un elev şi o elevă la liceul Great Mills din regiunea St. Mary’s înainte ca ofiţerul de securitate al campusului să intervină, a declarat şeriful Timothy Cameron pentru NBC.
El a adăugat că eleva se află în stare critică în timp ce elevul rănit este stabil.
Ofiţerul de securitate nu a fost rănit iar cei aproximativ 1.600 de elevi ai liceului au fost evacuaţi în siguranţă de către poliţie. Sursa news.ro
? 650 de mii de persoane au cerut azil în UE în 2017
Un număr de 649.855 de persoane au cerut azil în Uniunea Europeană în anul 2017, număr cu aproape jumătate mai mic decât recordul de 1,26 milioane de solicitanţi de azil înregistraţi în 2015, relevă un studiu al Biroului de statistică al UE (Eurostat) publicat marţi pe site-ul său.
Dintre statele membre ale UE, cele mai multe cereri de azil s-au înregistrat în Germania (198.255), care este urmată de Italia (126.550), Franţa (91.070), Grecia (57.020) şi Marea Britanie (33.310).
În România au solicitat azil anul trecut 4.700 de persoane (printre care 2.690 de irakieni, 920 de sirieni şi 255 de afgani), faţă de 1.855 în anul 2016, ceea ce reprezintă un spor de 154%, aceasta fiind cea mai mare creştere relativă dintre toate ţările UE.
În Spania au solicitat azil anul trecut 30.445 de persoane, în creştere cu 96% faţă de 2016.
În schimb, Ungaria a înregistrat cea mai mare scădere relativă (-89%) a numărului de solicitanţi de azil (3.115 cereri în 2017 faţă de 28.215 în anul precedent), urmată de Bulgaria (-82%, de la 18.990 în 2016 la 3.470 în 2017) şi Germania (-73%, de la 722.265 în 2016 la 198.255 în anul trecut).
Datele Eurostat arată că anul trecut au cerut azil în Uniunea Europeană, printre alţii, 102.385 de sirieni, 47.525 de irakieni, 43.625 de afgani şi 39.090 de nigerieni.
La finalul anului trecut, erau în curs de procesare aproape 1 milion de cereri de azil în Uniunea Europeană, dintre care 48% numai în Germania, adaugă studiul citat. Sursa agerpres.ro
? METEO IRLANDA ?
♏️ HOROSCOP ♉️
BERBEC
O să faceţi cunoştinţă cu grupul de prieteni, cu oameni care să aibă ce oferi, c-o s-aveţi ce să învăţaţi de la ei, veţi face schimb de idei. Se pare c-or să vă intre nişte bani pe care-i aşteptaţi de multă vreme şi o să-i puneţi de-o parte pentru week-end, să plecaţi la distracţie pe undeva, prin ţară, în afară.
TAUR
O prezenţă plăcută, aflaţi veşti bune, vă pregătiţi de o reaşezare la casa voastră, poate aţi mai construit o anexă, aţi remobilat interiorul. Noutăţi – poate vine cineva cu o ofertă de lucru sau vă găsiţi locuinţa potrivită, apare cineva în viaţa voastră şi o să vă placă să împărţiţi totul la doi.
GEMENI
E un grup care vrea să ieşiţi la plimbare, să practicaţi un sport, să desfăşuraţi activităţi care să va-ntrețină un tonus bun, ridicat. Poate ați găsit acel lucru în care vreţi să investiţi banii şi or să fie de acord şi ai voştri care-au tot insistat să cheltuiţi cu cap, banii.
RAC
O să deveniţi mai interesaţi de ce se-ntâmplă în societate, poate vreţi să vă implicaţi într-o activitate care-o să vă scuture de stres. Sunteţi aşteptaţi la o negociere, la masa deciziilor, vi se spune de ce avantaje aţi putea beneficia, dar trebuie citit printre rânduri c-or să fie şi lucruri pe care ar fi bine să le intuiţi.
LEU
O să-i daţi de capăt unei probleme de sănătate dacă vă prezentaţi la medic şi veţi urma şi tratamentul pe care vi-l prescrie, dacă sunt probleme. Poate v-apucaţi de un nou domeniu de studiu, poate vreţi să vă schimbaţi şi serviciul şi o să intraţi într-un alt ritm de viaţă, la care o să vă adaptaţi din mers.
FECIOARĂ
O confirmare, că vi s-a aprobat o învoire, că aţi trecut cu bine de un examen, un interviu, sunt lucruri pe care vi le-aţi dorit şi-acum or să apară. Se poate să obţineţi o sumă de bani, în plus, dacă vă târguiţi cu angajatorii, le cereţi sponsorilor ce credeţi că meritaţi ca să puteţi munci mai departe, cu inima-mpăcată.
BALANŢA
E multă lume care va căuta şi dacă şi voi sunteţi în căutarea perechii de suflet e posibil să apară cât de curând. Se poate să achitaţi un sejur pe undeva şi vă duceţi la odihnă, la distracţie, să revedeţi rude, prieteni, să vă bucuraţi de peisaje şi de oamenii din jurul vostru.
SCORPION
O să vă meargă şi mai bine în relaţia de cuplu şi o să vă faceţi planuri legate de casă, s-o mobilaţi, poate vă luaţi alta, ori cu chirie. Întâlnire de afaceri, poate primiţi un răspuns de la un angajator şi o să şi începeţi lucrul cât de curând şi să fie de cursă lungă colaborarea.
SĂGETĂTOR
E posibil să vă capteze atenţia cineva pe care-l întâlniţi într-un cerc de prieteni şi o să vă aventuraţi într-o relaţie sentimentală. Sunt nişte oferte de lucru pe care n-o să le puteţi ignora, pentru că vă plac colaboratorii, munca respectivă şi o să fiţi apreciaţi pentru ceea ce faceţi.
CAPRICORN
Sunteţi pe punctul de a spune ce-aveţi pe suflet şi să nu mai toleraţi lucruri care nu vă convin, să vă eliberaţi. O s-aveţi o perioadă încărcată la serviciu, dar vor fi şi treburi personale pe care va trebui să le rezolvaţi rapid, c-or să tot apara – neprevăzute – pe bandă rulantă.
VĂRSĂTOR
Poate-ati ales deja, o destinaţie de vacanţă şi vă consultaţi cu partenerul de cuplu în privinţa itinerariului, a locurilor de cazare şi a duratei şederii. O să ieşiţi mai des cu grupul, pot fi şi colegi şi prieteni, vor fi diverse activităţi, preocupări care să vă ţină conectaţi c-aveţi multe de spus şi de făcut în perioada asta.
PEŞTI
Poate vă gândiţi la o asociere cu nişte oameni care să vă ajute la treabă, să fie chiar reciproc ajutorul şi să vă rotunjiţi veniturile. E posibil să adunaţi bani din mai multe surse şi o să fie o efervescentă acolo, în sfera banilor câştigaţi din munca proprie şi o să vă descurcaţi frumos cu cheltuielile, o vreme.
Sursa: Pro TV
PUBLICITATE (reclama ta poate fi aici)
??? ? CARLA’S DREAMS IN DUBLIN ? ???
Detalii despre spectacol ➡️ https://goo.gl/fSCLHx
Pagina evenimentului ➡️ https://goo.gl/6X9wGW
Bilete ➡️ https://goo.gl/24BaZ3
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul; Sf. Cuv. Serapion (Denia Canonului Mare)
Greco-catolice
Sf. cuv. ep. Iacob Mărturisitorul
Romano-catolice
Sf. Nicolae de Flüe, pustnic
Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – s-a retras în sihăstrie încă de când era tânăr și intrând în monahism, trăia în rugăciune și postire. A fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaun episcopal, deoarece s-a împotrivit iconoclasmului, fiind întemnițat de nenumărate ori.
În cele din urmă a trecut la Domnul după multe suferințe pe care le-a îndurat.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Cuviosul Serapion. Sursa basilica.ro