Știri 02 octombrie 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

0

Știrile încep după anunț

FII PATRONUL INFORMATIA IRL

După cum probabil ați aflat, trecem prin momente puțin mai grele și suntem pe punctul de a fi nevoiți să nu mai facem știrile zilnice, asta dacă nu găsim urgent metode de finanțare.
O metodă propusă de unii cititori și pe care o încercăm, este ca voi cei care ne citiți și ne apreciați să ne ajutați dacă vă permiteți.
O puteți face devenind PATRONII noștri, pe patreon.com cu o sumă modică lunară de 5$.
Dacă doriți să ajutați intrați la linkul următor sau apăsați pe poză: https://www.patreon.com/bePatron?c=2110952

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Copii abuzați sexual, câteva persoane interogate

Abuzuri sexuale ale copiilor în sud est

Garda continuă să interogheze mai multe persoane într-un caz de abuz sexual asupra copiilor. Persoanele reținute sunt acuzate de abuzuri sexuale ale copiilor în sud estul Irlandei.

Cazul, nu poate fi mediatizat cu prea multe detalii, datorită restricțiilor impuse de judecători, pentru a proteja identitatea copiilor abuzați.
Informațiile preliminare arată că peste 20 de copii au fost abuzați sexual de persoane adulte pe care le cunoșteau și de unele care erau prieteni cu ceilalți.
Suspecții reținuți sunt atât bărbați cât și femei, cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani.
Sursa breakingnews.ie

? Scumpiri după noul Buget

Noul buget va aduce scumpiri, odată cu creșterea accizelor la benzină și motorină. Se vor scumpi și țigările, iar rata TVA-ului pentru turism va crește. Bugetul vine cu surprize plăcute și neplăcute.

Ministrul finanțelor Paschal Donohoe spune că vrea o taxă pe carbon, taxă care să finanțeze ajutoarele sociale care vor crește dar și să compenseze cu tăierile de taxe pentru salariați.

100 de milioane de euro vor ajuta 300.000 de deținători ai creditelor ipotecare prin reducerea dobânzilor.

Rata de 9% TVA pe care o plătesc hotelierii și B&B-urile va crește cu cel puțin două procente, pentru a aduce la buget 520 milioane de euro.

Sursa breakinews.ie

? O femeie fără adăpost a dat naștere la doi gemeni care au murit imediat după naștere

Femeia fără adăpost a născut într-o locuință de urgență în Dublin. După primele informații se pare că femeia se afla într-un hotel când a intrat în travaliu prematur. A născut, dar din păcate ambii bebeluși au murit la naștere. O altă tragedie în viața unei femei fără adăpost

Părintele Peter McVerry, un activist care ajută persoanele fără adăpost, a trimis condoleanțe femeii și a spus că este destul de traumatizant să fii o persoană fără adăpost, într-o locuință de urgență, iar trauma e și mai mare când mai pierzi și doi copii.

Sursa breakingnews.ie

? Patru cățeluși confiscați de Revenue în portul din Dublin

Cei patru cățeluși au fost confiscați de Revenue de la doi cetățeni britanici. Cei doi încercau să scoată din Irlanda patru cățeluși de rasă, fără a avea documentația necesară scoaterii din țară a unor animale de companie. Nu aveau pașapoarte și microcipuri, așa cum cere legea “Animal Health and Welfare Act 2013”.

Cei patru cățeluși, un dachshund, un chihuahua și doi pomerani au fost transferați la DSPCA unde au primit asistență veterinară.

Autoritățile investighează cazul.

Sursa breakingnews.ie

? O asistentă de la Coombe Hospital a avut cuțitul pus la gât

Jefuită sub amenințarea cuțitului în maternitatea Coombe

Asistenta de aproximativ 20 de ani a fost jefuită de un hoț care i-a pus cuțitul la gât. Hoțul a intrat în spitalul Coombe joia trecută și a intrat într-o zonă restricționată a spitalului.
În zona respectivă accesul se face numai cu un cod de acces, iar autoritățile încearcă să afle cum a reușit acesta să intre în acea zonă.

Din fericire, asistenta nu a fost rănită în timpul jafului, iar hoțul a fugit cu geanta acesteia.

? METEO IRLANDA ?

Știri din România – Informatia IRL

?? Dragnea mai lansează un zvon: protestatari antrenați în tabere din munți

A vorbit despre o presupusă lovitură de lovitură de stat pe 10 august. A vorbit despre patru presupuşi asasini cazaţi la Athene Palace. Și bizareriile nu se opresc. Duminică seară, la RTV, Liviu Dragnea a spus că protestatarii au fost antrenaţi în tabere din munţi şi că unii dintre ei ar ieşi în stradă „drogaţi”.

Liviu Dragnea: „În acea noapte, 10:30 – 11:00, nu mai ţin minte exact, Iohannis a pus o postare pe Facebook. El a dat semnalul. A vrut să dea două semnale. Să timoreze Jandarmeria şi să le spună protestarilor violenţi: „Staţi linştiţi, că nu păţiţi nimic, veniţi şi a doua zi şi staţi câte zile este nevoie, pentru a vă atinge obiectivul stabilit şi anume de a ocupa Guvernul, de a da jos Guvernul prin violenţă”. Nu are rost să mai facem tot felul de investigaţii. E clar că de acolo a pornit. De ce se intenţionează asta? S-a tot discutat că se mai doreşte organizarea unui miting, tot violent, probabil, undeva la sfârşitul lunii octombrie, mergând pe ideea că jandarmii, care sunt anchetaţi, care sunt puşi sub acuzare, să fie timoraţi şi atunci să facă ce vor. Cred că asta este intenţia lui Klaus Iohannis. A fost o lovitură puternică împotriva unei instituții a statului. Nu am văzut până acum ca procurorii să cerceteze informațiile despre finanțări externe. S-a vorbit de tabere de instruire a protestatarilor în munți. Au apărut în spațiul public. Procurorii se autosesizează dintr-o jumăte de mail și niște acțiuni de asemenea anvergură nu le trezește o îngrijorare.”

Sursa digi24.ro

?? Timmermans: Cred în valorile familiei, dar nu vreau ca ele să fie folosite pentru a justifica homofobia

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, declară că susţine valorile familiei, însă respinge homofobia şi afirmă că nu doreşte ca aceste valori să fie folosite drept justificare pentru a stârni ura faţă de minorităţile sexuale, referindu-se la referendumul care va avea loc în România pentru redefinirea familiei. Declarația a fost făcută luni seară, la dezbaterea din Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European.

„Nu cred că cineva are vreun dubiu cu privire la poziţia mea (legată de familie, n.r.). Dar să fac o precizare. Eu cred în valorile familiei. Sunt soţ, sunt tată, am patru copii. Dar nu vreau ca valorile familiei să fie transformate în arme sau argumente pentru a justifica homofobia sau respingerea altor tipuri de familie faţă de relaţia dintre bărbat şi femeie”, a declarat luni Frans Timmermans în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, întrebat de membrii comisiei despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie care va avea loc în România.

Sursa digi24.ro

?? Preotul care a pus pauză la înmormântare pentru a îndemna oamenii să meargă la referendum

Cu câteva zile înainte de referendumul pentru modificarea Constituţiei, România e împărţită în două.

„Se injectează ură la nivelul societăţii”, susţin sociologii, iar românii par mai învrăjbiţi de la o zi la alta. Dacă reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie, cei care au cerut schimbarea, susţin că vor doar să apere copiii de cei care vor să şteargă distincţia dintre un bărbat şi o femeie, minorităţile sexuale reclamă că s-a ajuns mult mai departe.

Spun că nimeni nu mai face apel la calm ori la raţiune iar unii preoţi trimit oamenii la vot chiar şi în timpul slujbelor de înmormântare.

Preotul Ioan Ardelean, arhidiaconul lui Teodosie: “Dacă cumva cineva crede că nu merge la referendum şi nu-şi mărturiseşte credinţa faţă de Hristos şi după aceea crede că e creştin ortodox se înşală amarnic. Amarnic se înşală!”

Video Protv.ro

?? Petrecere pentru 1.500 de pensionari din Târgu Jiu, de Ziua Internaţională a Vârstnicilor


Seară de neuitat pentru 1.500 de pensionari din Târgu Jiu. Primăria a organizat luni o petrecere pentru ei, de Ziua Internaţională a Vârstnicilor.

Prinşi în hore pe ritmuri de muzică populară, invitaţii şi-au uitat, parcă, vârsta şi au chefuit aproape ca la prima tinereţe.

Au fost şi petrecăreţi care au venit pentru prima oară la un astfel de eveniment. Chiar dacă sunt la prima pensie, au dansat ca la prima tinereţe.

″Îmi place, e lume multă, voie bună, muzica bună. Am câţiva pe care i-am găsit pe aici, dar sunt foarte mulţi pe care nu îi cunosc, parcă sunt aşa, în altă ţară”, spune un pensionar.

Primăria organizează an de an evenimentul pentru cei aproape 20.000 de pensionari din Târgu Jiu.

?? Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, la Bucureşti. Întâlniri cu Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Viorica Dăncilă se vor întâlni, marţi, cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti.

Întrevederea premierului Dăncilă cu Michel Barnier este programată la ora 9,00, la Palatul Victoria.

De la ora 11,00, negociatorul-şef al UE pentru Brexit va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis.

Pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, înaltul oficial european se va întâlni şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, informează Reprezentanţa în România a Comisiei Europene.

? METEO ROMÂNIA ?

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Decizia Volkswagen în privința mașinilor diesel. Câți bani dă pentru fiecare vehicul


Grupul auto Volkswagen AG a acceptat să acopere o parte din costurile reconfigurării sistemului hardware la vehiculele echipate cu motoare diesel, a anunţat luni ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, transmite Reuters.

“Avem un angajament de la Volkswagen pentru reconfigurarea sistemului hardware, costul fiind estimat la 3.000 euro per vehicul. VW va coperi 2.400 de euro din această sumă. Acum va trebui să se ajungă la un acord în coaliţia de guvernare privind acoperirea deficitului de finanţare de 600 de euro”, a explicat Andreas Scheuer, potrivit Agerpres.

? Descoperire înfiorătoare într-o biserică devastată de cutremurul din Indonezia


Salvatori indonezieni au descoperit cadavrele a 34 de studenţi la teologie într-o biserică, pe Insula Sulawesi, inundată de un torent de noroi în urma cutremurului şi tsunami-ului de vineri, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a Crucii Roşii locale.

”În total 34 de cadavre au fost găsite de echipă”, a declarat pentru AFP Aulia Arriani, relatează news.ro.

Ea a precizat că 86 de studenţi au fost daţi dispăruţi iniţial. Ei participau la o retragere religioasă în districtul Sigi Biromaru, în nordul insulei.

Centrul Insulei Sulawesi a fost devastat de un cutremur urmat de un tsunami, vineri, soldat cu 844 de morţi.

În oraşul de coasră Palu, valurile au luat locuitori, fragmente din clădiri, maşini şi vegetaţie.

Bilanţul urmează să crească, având în vedere că salvatorii nu au intrat încă în anumite zone. Sursa protv.ro

? Replică a Air Force One, avionul președinților americani, transformată în muzeu


Air Force One a aterizat în portul Washington. De fapt, este o replică fidelă a Boeingului 747 folosit de președinții americani și a poposit pe o barjă ancorată pe malul râului Potomac.

Vizitatorii sunt invitați la un tur de 90 de minute denumit “The Air Force One Experience”.

E un tur istoric, despre călătoriile președinților americani, dar și o lecție despre sistemul politic și democratic din Statele Unite. Sursa protv.ro

? Donald Trump: nu beau alcool

Preşedintele Statelor Unite ale Americii a mărturisit, luni, că nu bea alcool, fiind de părere că acest lucru se numără printre rarele sale calităţi, relatează Agerpres, citând AFP.

“Pot să spun sincer că nu am băut niciodată o bere în viaţa mea”, a declarat Donald Trump, într-o conferinţă de presă susținută în grădinile Casei Albe.

“Este una din rarele mele calităţi: nu beau. (…) Vă imaginaţi ce dezastru aş fi fost?”, s-a întrebat retoric liderul de la Casa Albă. sursa europafm.ro

? Nobel 2018: Premiul pentru Medicină răsplăteşte descoperirea unei terapii anti-cancer


Cercetătorul american James P. Allison şi cel japonez Tasuku Honjo au câştigat luni Premiul Nobel pentru Medicină din 2018 ”pentru descoperirea terapiei împotriva cancerului prin inhibarea răspunsului imun negativ”, relatează Agerpres.

James P. Allison a studiat o proteină care ”funcţionează ca un sistem de frânare în cadrul sistemului imunitar”, au explicat organizatorii. Cercetătorul a reuşit eliberarea potenţială a acestei frâne şi activarea celulelor imunitare pentru atacarea tumorilor, dezvoltând acest concept în cadrul unei noi abordări pentru tratarea pacienţilor, a precizat Comitetul Nobel de la Stockholm.

La rândul său, Tasuku Honjo a fost recompensat cu această distincţie pentru descoperirea unei proteine care acţionează ca o frână în cadrul sistemului imunitar, însă aceasta deţine un mecanism de acţiune diferit. ”Terapiile bazate pe descoperirea sa s-au dovedit uimitor de eficiente în lupta împotriva cancerului”, notează Comitetul Nobel. Sursa eruopefm.ro

♏️ HOROSCOP ♉️

BALANŢĂ: Puteţi legaliza un act şi o să căpătaţi undă verde la afacerile în care-aţi pus mult suflet şi la cursurile pe care-aţi vrut să le urmaţi. Încep să se contureze nişte proiecte la care visaţi de mult, dar abia acum se leagă totul şi o să puteţi demara în forţă.

SCORPION: La capitolul sănătate e o atenţionare şi trebuie văzut dacă e ceva sau e o alarmă falsă. O invitaţie de plecat la drum, să vă odihniţi, să vizitaţi vreun obiectiv turistic, să rezolvaţi şi ceva probleme de afaceri, să faceţi câte puţin din fiecare.

SĂGETĂTOR: Poate-aveți de gând să vă schimbaţi maşina, apare şi vreo ocazie rarisimă şi daţi curs ofertei. E cineva care insistă să puneţi umărul la un proiect care v-ar aduce un plus de notorietate, că tot vine anul vostru special din noiembrie şi or să fie şi bani.

CAPRICORN: Se poate să ieşiţi diseară la cafea, o îngheţată, c-o fi ziua cuiva de naştere, sau aveţi de vorbit ceva cu prietenii. Vi se poate aproba un credit bancar şi să vă atingeţi un obiectiv important, să vă luaţi casă, poate pregătiţi o nuntă, un botez, o s-aveţi cheltuieli mari.

VĂRSĂTOR: S-ar putea să luaţi o decizie referitoare la viaţă în doi şi e de văzut ce părere are şi partenerul de cuplu – aflaţi diseară. Se petrec lucruri noi în viaţa voastră, puteţi dezvolta nişte afaceri, să vă duceţi la alt serviciu, sau să vă perfecţionaţi într-un domeniu, să aprofundaţi nişte studii.

PEŞTI: Voi se poate să intraţi într-un parteneriat de afaceri şi să aduceţi mai mulţi bani la bugetul familiei. Apar din surse particulare nişte bani cu care v-aţi descura mai uşor, cu ratele, cu facturile, şi s-aveţi şi pentru alte cheltuieli, şcoală, copii, întreţinere, etc.

BERBEC: Se poate să avanseze spre o căsătorie relaţia voastră de cuplu şi o să vă ia prin surprindere o declaraţie de dragoste diseară. Se-anunţă o reuşită la serviciu, poate vi se oferă o partitură pe care i-aţi cerut-o de mult şefului şi o să aveţi spor la treabă.

TAUR: O să mai luaţi câte ceva pentru casă, dacă nu cumva aţi găsit una de cumpărat şi vă mutaţi dacă e fix ce căutaţi. Poate veţi lucra într-un parteneriat avantajos şi o să se dezvolte pe parcurs şi mai bine, o să fie un câştig a la longue.

GEMENI: Poate intraţi într-un program de studiu sau îi direcţionaţi pe copii spre o disciplină, nişte materii pe care să le aprofundeze. Se definitivează o situaţie legată de o angajare de trecerea de pe un post pe altul, poate obţineţi nişte avantaje pe care nu vi le promiseseră iniţial.

RAC: O chestiune care ţine de sfera imobiliară se rezolvă şi o să vă puteţi cumpăra nişte lucruri în rate, sau să plătiţi nişte lucrări. O sumă de bani, un cadou, sau doar o veste bună, o prezenţă plăcută, e cineva care vă invită la o plimbare şi, dacă n-aveţi timp, o puteţi lăsa pe weekend.

LEU: E posibil să găsiţi un sponsor care să v-ajute să daţi drumul unui proiect şi pe parcurs să mai faceţi rost de bani şi din altă parte. Se poate să puneţi bazele unei afaceri, să puneţi în practică nişte idei, o strategie, managerială, să gestionaţi o situaţie, un proiect care v-ar aduce bani.

FECIOARĂ: O să strângeţi relaţiile cu rudele mai ales dac-aveti şi ceva petreceri de orchestrat în toamna asta, să vă uniţi forţele. E posibil să vă sporiţi veniturile dacă mai lucraţi după serviciu, mai vindeţi ceva de care nu mai aveţi nevoie, şi o să vă-ndreptaţi spre o stabilitate financiară.

Sursa: Pro TV

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara

Greco-catolice
Sf. ep. Ciprian; Sf. m. Iustina fecioara

Romano-catolice
Ss. Îngeri Păzitori

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina fecioara sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 2 octombrie.

Sfântul Ciprian a fost filosof şi vrăjitor vestit în Antiohia Siriei şi a trăit în timpul împăratului roman Decius (249-251), cel care a declanşat prima persecuţie împotriva creştinilor extinsă în tot imperiul.

Născut din părinţi necredincioşi, de neam din Cartagina, Sfântul Ciprian a fost dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon.

A învăţat magia în Atena, Egipt, Caldeea şi dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli. În Antiohia a mers când era desăvârşit în tot răul: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit.

Despre acest lucru a mărturisit singur, spunând: “Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat şi l-am sărutat şi am grăit cu dânsul şi cu aceia care sunt la dânsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea … Era chipul lui ca o floare de iarbă şi capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur şi pietre luminoase, care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutăţii, întru mare supunere. Eu cu totul pe mine mă dădusem atunci, supunându-mă la toată porunca lui” (Vieţile Sfinţilor).

Aceasta a spus-o singur Sfântul Ciprian despre sine după întoarcerea sa la Dumnezeu.

La credinţa creştină a fost adus de către Iustina fecioară şi creştină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.

Iustina era din Antiohia şi pentru frumuseţea ei un tânăr Aglaid a mers la vrăjitorul Ciprian pentru a-l ajuta să câştige atenţia ei. Ciprian şi-a pus tot meşteşugul în acţiune, dar eforturile sale s-au dovedit zadarnice.

A renunţat atunci la magie s-a convertit la creştinism, devenind propovăduitor al noii credinţe.

Pentru mulţimea de oameni pe care a adus-o la credinţă şi pentru nenumăratele binefaceri pe care le-a făcut în calitate de ierarh, a fost denunţat autorităţilor că a devenit creştin şi din vestit slujitor al zeilor s-a întors la Hristos.

Ajuns în faţa împăratului, Sfântul Ciprian a spus toată pricina întoarcerii sale către Hristos, pentru care s-a arătat gata să moară. Odată cu Sfântul Ciprian a fost întemniţată şi Sfânta Iustina. Au fost împreună supuşi la chinuri şi apoi omorâţi prin tăierea capului în Nicomidia, din ordinul împăratului. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)