stiri❍ Operațiunea DIRT de prindere a celor care înșeală sistemul social a dus la recuperarea a peste 21 de milioane de euro din 2012 și până acum. 503 cazuri investigate în această operațiune au fost încheiate cu succes, iar în unul dintre ele statul a recuperat 140.000 de euro. În 2014 au fost recuperate 8.4 milioane de euro, iar în 2013, 10.3 milioane de euro. În acest moment sunt încă 194 de cazuri investigate, iar numărul lor este în creștere.
❍ Elicopterul Garda a intrat într-o misiune de căutare a patru tineri ce au evadat din centrul de detenție Oberstown, din apropiere de Lusk, Co Dublin. Cei patru cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani au evadat sâmbătă. Unul dintre ei s-a predat între timp la o secție Garda din Swords, dar ceilalți trei sunt încă liberi.
❍ Howard Cox (67 ani) a murit într-un accident aviatic în Garrabane, la nord de Dungarvan, Co Waterford. Pilotul experimentat, s-a prăbușit cu un avion de mici dimensiuni, sâmbătă în timpul unei călătorii de la Waterford la Shannon.
❍ Un bărbat de 57 de ani a murit într-un tragic accident când a căzut dintr-un tractor în Gortatlea, Mastergeehy, Killarney, Co Kerry.
❍ Captură impresionantă de droguri în acest weekend. Droguri cu o valoare totală de 2 milioane de euro au fost capturate de Garda în trei percheziții, două în Dublin și una în Ashbourne. Trei persoane au fost arestate, dar au fost eliberate și dosarele lor au fost trimise la DPP.
❍ Un raport dat publicității de Departamentul de Stat al Statelor Unite arată că Irlanda este încă folosită de traficanții de persoane. Persoane inclusiv copii sunt introduși anual în Irlanda pentru muncă sau sex, iar Irlanda nu lucrează suficient pentru a combate traficul de persoane.