stiri• Atenție șoferi în această dimineață, temperaturile sunt foarte scăzute și un cod galben de gheață pe carosabil este în vigoare până la ora 10 am. Astăzi va fi o zi rece, dar cu cer senin, temperaturile maxime ajungând la 5 grade C. În Dublin la această oră sunt -2 grade. Săptămână aceasta va fi una cu nopți foarte reci, temperaturile scăzând chiar și până la -7 grade, iar Marți noaptea și Miercuri sunt posibile ninsori care pe alocuri se vor depune în strat de 5 cm.
• Un băiețel de numai 5 luni și-a pierdut viața într-un accident auto în Athlone. O fetiță de 3 ani a fost transportată la spital, dar rănile nu sunt grave, iar părinții nu au fost răniți în accident. Garda a început o anchetă și cere ajutorul martorilor.
• Prețurile la asigurările medicale private au crescut din nou, deși Guvernul a promis că va opri această creștere.
• Adrian Crevan din Mullach Alainn, Omeath, Co Louth a fost acuzat că este membru IRA și va fi judecat joi.
• Un bărbat acuzat de posesie de canabis și trafic de droguri și care este reprezentat de un avocat din oficiu, a primit pașaportul să poată călători la Disneyland cu cei trei copii ai săi. Judecătorul și Garda nu au avut nimic de obiectat când bărbatul a cerut acest lucru spunând că bunicii au cumpărat această călătorie ca fiind un cadou de Crăciun.