Știri 21 octombrie 2017 – Informatia IRL – Portal de informare al românilor din Irlanda

STIRI IRLANDA

? Furtuna Brian a ajuns în Irlanda

La mai puțin de o săptămână de la ultima furtună Ophelia, Irlanda este iar lovită de o furtună în acest weekend. Met Éireann a emis o serie de avertizări meteo pentru următoarele ore, avertizări ce vor afecta în special zonele de vest și sud, asta deși și celelalte comitate vor simți prezența furtunii dar la o scară mai mică: vânt și ploaie.

Codul portocaliu de vânt puternic, cu rafale de până la 130 km/oră, este în vigoare astăzi până la ora 10pm pentru următoarele comitate: Mayo, Galway, Clare, Kerry, Cork, Waterford. Restul țării este sub incidența unui cod galben.

Codul galben de ploi care a intrat în vigoare ieri dimineață a fost prelungit până astăzi la ora 10pm pentru comitatele: Donegal, Galway, Leitrim, Mayo, Sligo, Clare, Cork, Kerry, Limerick și Waterford. În aceste comitate precipitațiile pot ajunge la 50mm. Sursa TheJournal.ie

? Papa Francis a confirmat că vine anul viitor în Irlanda

Popa Francis a discutat cu Comisarul European irlandezul Phil Hogan și i-a spus că abia așteaptă să viziteze Irlanda în 2018. Dacă până acum se specula că Papa Francis va veni în Irlanda în august 2018 pentru World Meeting of Families, acum acest lucru este confirmat oficial. Sursa Irish Independent.

? Captură de droguri în valoare de aproximativ 1 milion de euro 

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost arestat după ce autoritățile au găsit o importantă cantitate de cocaină și canabis. Bărbatul va apărea în fața judecătorului astăzi acuzat de posesie și trafic de droguri. Drogurile au o valoare estimată de peste 1 milion de euro. Bărbatul a fost arestat și este reținut la secția Garda din Tullamore după percheziții la o casă, câteva magazii și terenuri din apropiere de Geashill.

În timpul perchezițiilor, pe lângă cocaină și canabis, garda a mai găsit și alte droguri care la prima vedere par a fi amfetamină. Tot atunci aceștia au găsit și o armă de foc cu muniție aferentă.  Sursa breakingnews.ie

? Un irlandez, un marocan și o ucrainiancă arestați pentru contrabandă cu țigări

Ofițerii de la Revenue  din Cork au confiscat bani, țigări dar și o mașină.

La o percheziție în nordul orașului Cork, ofițerii au găsit 15.015 euro și 8.200 de țigări netimbrate. Banii sunt fie proveniți din activități criminale fie vor fi folosiți pentru activități criminale spun autoritățile. În timpul percheziției autoritățile au confiscat și Skoda Octavia de 2011. Sursa newstalk.com

? Posibilă epidemie de pojar în Dublin

Două cazuri de pojar au fost identificate în nordul Dublinului. HSE care a confirmat cazurile spune că o echipă investighează rata de infectare. Toate departamentele de urgență din Dublin, Kildare și Wicklow au fost avertizate să urmărească dacă sunt cazuri noi, iar persoanele care au fost în contact cu cele două persoane infectate au fost avertizate de riscul infectării. Pojarul este o infecție foarte periculoasă și foarte contagioase. Sursa breakingnews.ie

ȘTIRI din ROMÂNIA

? Permisele auto, trimise prin poștă și în București și Ilfov

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) va trimite permisele de conducere emise de serviciile din Bucureşti şi judeţul Ilfov la locuinţele cetăţenilor, prin Poşta Română, începând cu 1 noiembrie, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Interne. Această măsură se aplică deja în alte judeţe ale ţării.
„Solicitanţii vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare cu drept de circulaţie, permisele de conducere urmând a fi trimise la adresa menţionată în termen de două zile lucrătoare. Măsura se va aplica şi în cazul candidaţilor declaraţi «admis» la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceştia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor”, precizează MAI. Sursa digi24.ro

? Comisar european: Ruşine, anti-vacciniştilor! Să ne uităm la cimitirele pline de copii!

Mesaj dur din partea comisarului european pentru sănătate: rușine celor care se opun vaccinării, ar trebui să se uite la mormintele copiiilor răpuși de boli contagioase. Vytenis Adriukaitis a vorbit și despre exportul paralel de medicamente de la noi. Spune că statul are mecanisme să intervină atunci când crede că e o problemă de sănătate publică. Tudor Muşat a stat de vorbă cu comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară la București, unde s-a întâlnit cu autoritățile române și a participat la un dialog cu cetățenii. Sursa digi24.ro

? Judecătorii, indulgenţi cu educatoarele de la “grădiniţa groazei”

După mai mult de trei ani de procese, magistraţii de la Judecătoria Constanţa au dat astăzi prima sentinţă în dosarul “Grădiniţa Groazei”. Cinci angajate acuzate că în vara anului 2014 au lovit şi umilit copii au primit condamnări la închisoare cu suspendare. Ca să strângă probe clare despre tratamentul aplicat celor mici, mai mulţi părinţi au montat dispozitive de ascultare în jucării. Totul se vede şi în imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale grădiniţei. Sursa digi24.ro

? Minoră bolnavă de leucemie, obligată să se prostitueze. Cinci bărbați, reținuți

Procurorii DIICOT din Vrancea au reținut cinci bărbați acuzați că racolau și chiar răpeau persoane majore și minore pe care le obligau să practice prostituția, una dintre victime fiind bolnavă de leucemie.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Alin Babei, Bebi Cîltea, Vasile Hurmuz, Onur Yevsukof și Alexandru Farisău sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori.

Anchetatorii susțin că, din anul 2016, cei cinci bărbați nu au avut un loc de muncă stabil, ocupându-se împreună sau separat de exploatarea a 6 victime majore și 3 victime minore, acestea fiind doar o parte dintre victimele identificate până în prezent.

Ca mod de operare, victimelor li se propunea începerea unei relații de prietenie sau de concubinaj, după care, sub pretextul unor necesități de ordin financiar, prin constrângere, prin inducere în eroare și uneori prin răpire, inculpații le determinau să practice prostituția cu diferiți clienți de pe raza mai multor localități din România, existând date că unele dintre acestea au fost transportate și în străinătate. Sursa digi24.ro

? Primăria Municipiului București (PMB) respinge posibilitatea existenței unor probleme în ceea ce privește furnizarea agentului termic către bucureșteni.

Primăria Municipiului București (PMB) respinge posibilitatea existenței unor probleme în ceea ce privește furnizarea agentului termic către bucureșteni.
“Primăria Capitalei și RADET resping categoric posibilitatea existenței unor probleme în ceea ce privește furnizarea agentului termic către bucureșteni. De asemenea, afirmațiile potrivit cărora lipsa investițiilor ar putea duce la închiderea unei părți din RADET sunt complet eronate și menite să dezinformeze populația”, se arată într-un comunicat transmis de Municipalitate, după ce în mass-media au apărut informații referitoare la posibilitatea “închiderii unei treimi din RADET”, în contextul lipsei investițiilor.

“Primăria Municipiului București dezaproba afirmațiile reprezentantei KPMG referitoare la relația RADET—ELCEN, acestea fiind complet false, de natură să inducă o stare de panică în rândul bucureștenilor. Totodată, Municipalitatea îi asigură pe bucureșteni că agentul termic va fi furnizat continuu, fără sincope și la parametri optimi”, relevă comunicatul Primăriei.

Potrivit sursei citate, RADET a luat toate măsurile și a făcut investițiile necesare pentru continuitatea și siguranța livrării agentului termic către bucureșteni. Susa agerpres.ro

ȘTIRI INTERNAȚIONALE

? SUA: Pentagonul chestionat în legătură cu soldații uciși în Niger

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a discutat vineri cu senatorul John McCain, în timp ce tensiunea crește între congresmeni și administrația Trump, după moartea a patru soldați în Niger, relatează AFP.
Congresul dorește să se facă lumină asupra ambuscadei care, la începutul lunii în Niger, a costat viața a patru soldați din cadrul forțelor speciale americane.

John McCain, președintele Comisia senatorială pentru forțele armate, a cerut în repetate rânduri explicații suplimentare Pentagonului, în special de ce corpul unuia dintre soldații uciși nu a fost evacuat imediat.

“Am impresia că nu cunoaștem suficiente elemente, dar situația este pe punctul de a se elucida”, a declarat el în fața presei, după întrevederea avută cu ușile închise cu Jim Mattis.

“Putem să îmbunătățim comunicarea dintre noi și exact tocmai asta facem”, a încuviințat șeful Pentagonului.

Operațiunea desfășurată la 4 octombrie împreună cu soldați din Niger în vestul acestei țări, la granița cu Mali, rămâne un mister. Sursa agerpres.ro

? Cel puțin 35 de polițiști și soldați egipteni și-au pierdut viața

Cel puțin 35 de polițiști și soldați egipteni și-au pierdut viața în confruntări cu elemente islamiste în oaza Bahariya, la 370 de kilometri sud-vest de Cairo, au informat vineri surse medicale și din cadrul serviciilor de securitate, relatează AFP.
Într-un comunicat, Ministerul de Interne a confirmat incidentul însă fără să anunțe un bilanț al membrilor forțelor de securitate.

Comunicatul precizează, de asemenea, că mai mulți atacatori “teroriști” au fost uciși în cursul luptelor. Nu a fost făcută nicio precizare în legătură cu numărul acestora.

Un mic grup extremist, Hasm, a revendicat atacul vizând forțele de securitate din oaza Bahariya.

Într-un comunicat inițial, grupul a revendicat moartea 28 de membri ai forțelor de securitate, precum și 32 de răniți. Sursa agerpres.ro

? Catalonia “este și va fi” o parte a Spaniei moderne

Catalonia “este și va fi” o parte a Spaniei moderne, a afirmat vineri într-un discurs la Oviedo (nord) regele Felipe al VI-lea, citat de EFE, AFP și dpa.
Suveranul spaniol s-a arătat convins că instituțiile democratice “legitime” ale Spaniei vor rezolva, în spiritul Constituției, “intenția inacceptabilă de secesiune” a autorităților regiunii Catalonia.

“Nu vrem să renunțăm la ce am construit împreună”, a spus el într-un discurs încărcat de emoție, subliniind progresele țării care a reușit să depășească “greșelile trecutului”, referindu-se voalat la dictatura lui Francesco Franco (1939-1975).

“Spania secolului XXI, din care Catalonia este și va fi o parte esențială, trebuie să se bazeze pe o sumă loială și solidară de eforturi, sentimente, afecțiuni și proiecte”, a afirmat Felipe al VI-lea, adăugând că țara are “mândria legitimă de a aparține marii realități democratice care este Europa”. Sursa agerpres.ro

? 1.200 de firme și-au mutat sediul social din Catalonia în această lună

Aproape 1.200 de firme au demarat procedurile pentru a-și muta sediul social din Catalonia, în ultimele trei săptămâni de criză politică, potrivit datelor publicate vineri de Registrul Comerțului din Spania, informează AFP, citată de Agerpres.
Între data de 2 octombrie, după referendumul în favoarea autodeterminării interzis de Curtea Constituțională a Spaniei, și 19 octombrie inclusiv, un număr de 1.185 de societăți și-au mutat sediul social din Catalonia. Vârful a fost atins în ziua de joi, 19 octombrie, când Madridul și-a confirmat intenția de a suspenda, cel puțin parțial, autonomia Cataloniei, și când 268 de societăți și-au mutat sediul social.

În sens invers, în cursul celor trei săptămâni, doar 52 de societăți și-au mutat sediul în Catalonia. Regiunea numără aproximativ 500.000 de societăți și generează 19% din produsul intern brut al Spaniei. Sursa digi24.ro

? METEO IRLANDA ?

Aproape toată Irlanda este sub un cod galben de ploi și vânt iar în sud și sud-vest cod portocaliu de vânt. În sud ploile au caracter de aversă și se pot semnala descărcări electrice.  Temperaturile maxime ajung la aproximativ 14 grade.

[socialpoll id=”2464087″]

PUBLICITATE (reclama ta poate fi aici)

Dan Bălan în Dublin!

Pe 28 octombrie Dan Bălan va încânta publicul din Dublin cu un spectacol live în cel mai celebru club din Dublin: The Wrights Venue.

Biletele se pot procura de pe Eventbrite sau puteți contacta organizatorul Best From Romania. 

MobileTime

Vindem telefoane noi si folosite, iPaduri, tablete si accesorii. Avem toate modelele de telefoane, oferim garantie si chitanta.
Reparam si decodam telefoane la cele mai avantajoase preturi si oferim servicii Profesionale. De asemenea vorbim limba engleza, romana si rusa.

✅ SAMSUNG NOTE 8 -829€ ✅ IPHONE 8 64GB -769€ ✅ IPHONE 8 PLUS 64GB -869€ ✅ iPhone 5S 16GB – 239€ ✅ iPhone 6 32GB -399€ ✅ IPhone Se 16GB. -319€ ✅ iPhone Se 32GB. -350€ ✅ IPHONE 6s 16GB-399€ ✅ IPHONE 6s 128GB-550€ ✅ iPhone 6s 32GB -469€ ✅ iPhone 7 32GB. -560€ ✅ iPhone 7 128GB -649€
✅ IPHONE 7 256GB-699€ ✅ IPhone 7 Plus 32GB -679€ ✅ IPhone 7 Plus 128GB-770€ ✅ IPhone 7 Plus 256GB-799€ ✅ Samsung A5 2017 -319€ ✅ Samsung A3 2017-249€ ✅ SAMSUNG S7 – 419€ ✅ SAMSUNG S7 EDGE – 479€ ✅ SAMSUNG S8. -570€ ✅ SAMSUNG S8+ -650€ ✅ HUAWEII P10 – 450€ ✅ LG G6 -430€
✅ ONE PLUS 5 /128GB – 499€ ✅ SAMSUNG S7 EDGE NOU DOAR TELEFON ȘI ÎNCĂRCĂTOR LA NUMAI 419 ✅ Toate Modele De SAMSUNG J3,J5,J7 ✅ Ipads,MacBook ✅ Avem Laptopuri Noi și Folosite la Prețuri Avantajoase.

Toate telefoanele sunt noi, Sim FREE, garanție și chitanța.
Rugăm seriozitate. Ne puteți găsi pe Facebook: https://Facebook.com/MobileTime.ie

Avem si o listă mare de telefoane folosite la preturi foarte bune.

Adresa: 30 Bolton Street Dublin 1 Telefon 0834443454

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE ✝️

Ortodoxe
Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare

Greco-catolice
Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula

Romano-catolice
Ss. Ursula și îns., m.; Celina; Ilarion, abate

Sfinții Cuvioșii Mărturisitori Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea; Sfinții Preoții Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă Română în data de 21 octombrie.

Apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii cu Roma (1698-1701), aceștia au fost trecuți în rândul sfinților de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru viața lor de martiri, apărători și mărturisitori ai credinței ortodoxe.

Sfântul Visarion, mare apărător al credinței ortodoxe în Banat și Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forța a credincioșilor ortodocși cu Roma, era născut în Bosnia, în 1714. A fost tuns în monahism în anul 1738, la Mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă.

După ce a revenit în Serbia, a trăit într-o peșteră ca sihastru, unde, pentru sfințenia vieții sale, a primit darul facerii de minuni.

A fost hirotonit preot și a primit de la patriarhul ortodox sârb de la Carloviț, misiunea de a merge în Banat și Transilvania pentru a opri trecerea forțată la uniație a românilor ortodocși. În ianuarie 1744, Sfântul Visarion a plecat spre Banat. Peste tot îndeamnă poporul ortodox să nu părăsească “legea străbună” și să rămână statornic în Biserica apostolică.

Din Timișoara a mers la Lipova — Arad, apoi și-a continuat misiunea ortodoxă de catehizare a credincioșilor, care veneau cu miile să-l asculte, și în alte localități, ca: Deva, Orăștie și Săliștea Sibiului.

La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, a fost arestat de armata austriacă și dus sub pază la Viena, unde a fost judecat și aruncat în fioroasa temniță de la Kufstein, din porunca împărătesei Maria Tereza. Aici a suferit torturi grele și după aproape un an de chinuri și-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos.

Cuviosul Sofronie era din satul Cioara-Sebeș, județul Alba, și a primit schima monahală la una din sihăstriile din Țara Românească. S-a întors în anul 1756 în satul natal și a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de “Schitul Cioara”, adunând acolo și câțiva ucenici.

În anul 1759, Cuviosul Sofronie de la Cioara se afla în fruntea mișcării împotriva uniației. În 1761, a convocat o adunare de preoți și credincioși care a întocmit memorii către Curtea de la Viena și guvernul Transilvaniei, prin care se cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor și eliberarea celor închiși pentru credința ortodoxă. Mișcarea s-a extins cu repeziciune în toată Transilvania. Sfântul Cuvios Sofronie a început o vastă acțiune de organizare a Bisericii Ortodoxe.

În urma acestor realizări, s-a retras la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde după puțin timp a trecut în veșnicie.

Sfântul Mucenic Oprea s-a născut în localitatea Săliște, fiind cunoscut cu numele de Oprea Miclăuș. A făcut mai multe drumuri la Viena pentru a prezenta Curții memorii, în numele mai multor sate, prin care românii din Transilvania cereau să fie lăsați în vechea lor credință. În ultimul drum făcut la Viena, a fost prins și osândit la închisoare pe viață în cetatea Kufstein din Tirol.

Pe Sfântul Oprea l-a așteptat vreme îndelungată soția sa Stana, stând la ușa bisericii, îmbrăcată în negru, plângând și cerând milă ca să-și poată crește copiii. Dar el n-a mai venit, sfârșindu-și viața în temniță.

Preotul Mărturisitor Moise Măcinic a fost hirotonit preot la București. La scurt timp după hirotonie, autoritățile constatau că printre cei care se împotriveau unirii cu Biserica Romei se afla și preotul Măcinic din Sibiel.

Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeș a fost hirotonit în Țara Românească, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. A fost un înflăcărat apărători ai credinței ortodoxe. În anul 1756 a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu. A fost întemnițat în închisoarea cetății Deva, mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein.

Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeș și-a sfârșit zilele, ca și preotul Moise Măcinic, în temnița de la Kufstein, ambii jertfindu-și viața pentru credința ortodoxă. (sursă: vol. “Viețile Sfinților”) sursa AGERPRES