Știri 18 decembrie 2017 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Greva Ryanair de miercuri anulată pentru moment

Ryanair se va întâlni pentru prima dată pentru a discuta cu sindicatul piloților. IMPACT a suspendat noaptea trecută greva programată pentru miercuri, dar nu exclude posibilitatea de a fi anunțată din nou dacă discuțiile de mâine nu sunt productive. Pentru prima dată în istorie vineri Ryanair a decis să recunoască sindicatele. Politicienii din Irlanda s-au arătat extrem de mulțumiți de această mișcare care spun ei este în interesul pasagerilor. Sursa breakingnews.ie

? Restricțiile de înălțime ale clădirilor rezidențiale ar putea fi modificate 

Nevoia de construcție a blocurilor de apartamente duce la schimbarea regulamentelor legate de înălțimea clădirilor rezidențiale. Autoritățile vor aproba clădiri mai înalte și cu mai multe apartamente pe etaj. Totodată este posibil ca în noile regulamente să se reducă numărul parcărilor alocate apartamentelor în zonele unde transportul public este bine dezvoltat. Ministrul Eoghan Murphy spune că noile reguli sunt menite să permită construcția de apartamente mai ieftine. Sursa breakingnews.ie

? Linie telefonică pentru pacienții îngrijorați

Peste 46.000 de scanuri efectuate la spitalul universitar din Kerry sunt suspectate ca fiind realizate sau citite incorect din cauza unei erori. La sfârșitul lunii octombrie după ce mai mulți doctori au observat anomaliile, spitalul a început reanalizarea scanurilor care afectează 26.700 de pacienți. O linie telefonică pentru cei îngrijorați a fost deschisă și acolo vor primi explicații legate de erori și procedurile care urmează. Spitalul mai are de analizat încă 28.000 de imagini din cele 46.000 și speră să le termine în aproximativ zece săptămâni. Sursa rte.ie

Numărul de telefon pentru pacienții îngrijorați este 1800-742-900

? Internet gratuit în Drogheda și Gorey 

Un cadou de Crăciun pentru centrul orașelor Drogheda și Gorey. Compania Virgin Media a pornit rețele wireless de internet gratuit în Drogheda și Gorey. În Drogheda internetul gratuit poate fi accesat în zona West Court Hotel, West Street și se extinde până la Dominic Street. Vineri internetul gratuit a fost pornit în Gorey și poate fi recepționat de la Market House pe Gorey Main Street cu acoperire între North Parade și John Street. Sursa siliconrepublic.com

? Noi detalii ies la iveală în cazul uciderii pensionarei din Co. Limerick

Aparent bătrâna a fost ucisă după ce s-a luptat cu un hoț care a intrat în casă. Ancheta la casa bătrânei din New Road, Thomondgate, co. Limerick va mai continua pentru câteva zile. Un geam spart în partea din spate a casei a fost analizat de anchetatorii care au cules amprente pentru a găsi pe ucigaș. Deși inițial presa anunța că femeia a fost strangulată, Garda este rezervată în a da publicității detaliile exacte ale morții din cauza desfășurării anchetei. Sursa independent.ie

Știri din România – Informatia IRL

?? Magistrații prezintă 13 cazuri în care românii nu vor mai fi protejați în fața infractorilor

Magistraţii ies şi ei în stradă. Îmbrăcaţi în robe, judecătorii şi procurorii din Cluj, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud vor protesta, astăzi, în faţa tribunalelor, a anunţat fostul membru al CSM Cristian Dănileţ. Revolta este provocată, în primul rând, de modificările pe care Comisia Iordache vrea să le facă în codurile penale. În ultimele zile, întregul sistem judiciar a susţinut că acestea vor avea efecte devastatoare asupra combaterii criminalității. Procurorii criminaliști din București au dat exemple concrete: cazuri care nu ar fi fost niciodată soluționate dacă modificările erau în vigoare la momentul anchetei.
În continuare, Asociația Procurorilor din România a întocmit o broșură a exemplelor practice privind efectele pe care le pot avea modificările preconizate ale Codului de procedură penală și Codului penal. Procurorii au preluat textele modificate din forma transmisă în mod oficial Asociației și le-au aplicat pe exemple inspirate din activitățile practice ale magistraților și simplificate pentru a fi cât mai ușor de înțeles de către cetățeni. Sursa digi24.ro

?? Proteste cu valize în mai multe orașe din țară

Politicienii puterii vor o justiţie care să-i protejeze, nu una care să facă dreptate, spun românii care au înfruntat, duminică seară, ninsoarea, ploaia şi frigul pe străzile Capitalei şi ale marilor oraşe din ţară.
În Bucureşti, manifestanţii care au mărşăluit între Piaţa Victoriei şi sediul Parlamentului s-au oprit în faţa Palatului Regal şi au ţinut un moment de reculegere. Au avut loc şi confruntări cu jandarmi, mai ales atunci când protestatarii au constatat că forţele de ordine îi aşteptau cu garduri metalice instalate pe troturarul de vizavi de Palatul Parlamentului. Acolo au rămas protestatari toată noaptea şi câţiva dintre ei au rezistat chiar până la această oră.

În alte orașe au avut loc proteste inedite. La Oradea au participat 300 de persoane, cu valize și pașapoarte în mâini. Le-au transmis politicienilor că au bagajele pregătite, pentru că vor pleca din ţară atunci când vor fi puse în aplicare modificările făcute legilor Justiţiei şi Codurilor Penale. Orădenii s-au adunat în fața Prefecturii, de unde au pornit în marș către sediul PSD.

La un protest similar au partitipat, la Sibiu, 500 de oameni. Ei s-au plimbat cu valizele pe trotuarul din faţa sediului PSD. Sursa digi24.ro

?? Incendiu la o sondă de gaz din Satu Mare. Raed Arafat: Va dura mult până este lichidat

Pericol de explozie într-o localitate din Satu Mare, unde arde o sondă de gaz. Flăcările au izbucnit azi-noapte. Peste 30 de pompieri intervin acum.
Raed Arafat, coordonator Dispeceratului pentru Situații de Urgență, a declarat la Digi24 că este vorba despre „un incendiu care va dura mult până este lichidat. Există proceduri foarte specifice pentru astfel de intervenții”.

El a mai spus că nu există riscuri pentru populație, dar că „e o intervenție care poate să dureze și zile”.

„La un anumit moment incendiu se va stinge, dar în momentul în care se stinge, gazul care continuă să iasă, dacă e orice flacără, poate să ducă la apariția unei explozii, motiv pentru care, după stingere, (pompierii) se vor îndepărta și va veni personalul specializat de la Centrul economic să închidă puțul respectiv”, a declarat coordonatorul DSU. Sursa digi24.ro

?? LISTĂ. Modificarea legii ANI îi scapă de probleme pe 675 de aleși și foști aleși

Proiectul deputatului PSD Florin Iordache de modificare a legii ANI ar putea avea efecte devastatoare asupra cazuisticii ANI, avertizează agenția într-un răspuns pentru România Curată. Mai exact, toate cazurile Agenției Naționale de Integritate – acolo unde nu s-a ajuns deja la sentințe definitive sau la aplicarea de sancțiuni – ar putea fi anulate. E vorba de 675 de cazuri de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și consilieri.
Printre potențialii beneficiari ai schimărilor legislative se numără parlamentarii Șerban Mihăilescu, Liviu Harbuz, Steluța Cătăniciu, Marin Anton, Hubert Thuma, Anghel Stanciu, Iulian Iancu, Ion Călin, Ion Mociolacă, Emanoil Savin, Cornel Resmeriță și foștii parlamentari William Brânză, Petru Calian, Mihăiță Calimente, Cătălin Croitoru, Relu Fenechiu, Mircia Giurgiu, Laurențiu Nistor, Daniel Oajdea sau Mădălin Voicu Sursa digi24.ro

?? Cruzime fără margini. Un cal bolnav a fost abandonat pe câmp

Un cal rănit a zăcut două zile pe un câmp de lângă Constanţa, pentru că nu există niciun adăpost unde putea fi dus. Unei femei i s-a făcut milă şi i-a găsit un loc într-un grajd, dar nici acolo nu va putea rămâne prea mult. Cât timp voluntarii caută o soluţie, proprietarul care a abandonat animalul bolnav a fost amendat cu 100 de lei.
Calul aparţine unor oameni de etnie romă, care l-au abandonat pe câmp, după ce s-a lovit la picior şi n-a mai fost bun de muncă. Oamenii care locuiesc în zonă au vrut să-i curme suferinţa şi au alertat autorităţile. Au aflat însă că nimeni nu-l îl poate lua în grijă. Sursa digi24.ro

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Atac terorist dejucat în Rusia. Putin i-a mulțumit lui Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon, duminică, cu omologul său american Donald Trump, şi i-a mulţumit acestuia deoarece informaţii transmise de CIA au permis dejucarea unui atac terorist pe teritoriul Rusiei, a anunţat Kremlinul, potrivit News.ro.
Datorită informaţiilor venite de la CIA, autorităţile din Rusia i-au arestat pe cei care plănuiau un atac la catedrala Kazanski din Sankt Petersburg, dar şi în alte locuri publice din acest oraş.

Un reprezentant al administraţiei Trump a confirmat că preşedintele american şi Putin au discutat duminică.

Vladimir Putin i-a spus lui Trump că şi Rusia va alerta autorităţile americane dacă va avea informaţii cu privire la un eventual atac terorist pe teritoriul SUA. Sursa digi24.ro

? Papa Francisc, aniversare cu tort şi pizza 

Papa Francisc a împlinit ieri 81 de ani, a sărbătorit cu pizza, tort şi urări primite de la copiii care au ascultat slujba de duminică din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.
Anul trecut, când a schimbat prefixul, Suveranul Pontif admitea că îl sperie bătrâneţea, dar nu într-atât încât să nu se bucure de ea ca de orice altă etapă din viaţa sa. De-a lungul Pontificatului, liderul spiritual al creştinilor a uimit de multe ori: s-a arătat tolerant cu homosexualii şi creştinii care divorţează, a mărturisit că suferă de depresie şi s-a ocupat chiar şi de fake news. Sursa digi24.ro

? Două rachete au fost lansate duminică din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, declanşând alarma antiaeriană, a informat armata israeliană citată de agenţia EFE.

Potrivit acesteia, sirenele de alarmă au sunat în districtul Ashkelon, în sud, spre care urmau să se îndrepte în mod previzibil rachetele.

Televiziunea publică israeliană Kan 11 TV, preluată de AFP, a afirmat că rachetele nu au provocat rănirea vreunei persoane, deşi una dintre ele a lovit probabil o casă. Sursa agerpres.ro

? Transportoare blindate ale unităţii antiteroriste ungare TEK au ieşit duminică pe străzile Budapestei pentru a asigura securitatea târgurilor de Crăciun împotriva atacurilor, transmite dpa. 

Televiziunea publică a difuzat imagini cu transportoare ruseşti BTR-80 în centrul Budapestei, reporterul observând că unii turişti şi-au făcut selfie-uri cu acestea.

Riscul unui atac terorist în Ungaria este considerat foarte scăzut. Oponenţii au criticat operaţiunea ca o demonstraţie nenecesară de putere a premierului naţionalist Viktor Orban.

‘Propaganda de idiotizare (a lui Orban) este în plină glorie: transportoare blindate presupuse a-i descuraja pe terorişti la târgurile de Crăciun din Budapesta prin simpla lor prezenţă. O lipsă totală de radicali musulmani în ţară nu contează; turişti amuzaţi fac selfie-uri’, a scris pe Twitter jurnalistul Janos Szeky. Sursa agerpres.ro

? 11 morți în Chile 

lunecarea de teren provocată de ploile torenţiale care au afectat sâmbătă dimineaţă Villa Santa Lucia, un sat izolat din Chile, s-au soldat cu moartea a 11 persoane şi dispariţia altor 15, potrivit unui nou bilanţ publicat duminică de autorităţile chiliene şi citat de AFP şi EFE

Majoritatea caselor acestui sat de 300 de locuitori au fost înghiţite de alunecările de noroi. Aproximativ 20 de locuinţe au fost total distruse, la fel ca şi câteva vehicule şi instalaţiile de electrificare ale localităţii.

Potrivit Oficiului naţional al urgenţelor (Onemi) zece familii au fost evacuate. Satul nu putut vota în alegerile prezidenţiale de duminică câştigate de conservatorul Sebastian Pinera, deoarece şcoala în care fusese amenajat centrul de votare a fost complet distrusă. Sursa agerpres.ro

? METEO IRLANDA ?

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest, patriarhul Ierusalimului (Dezlegare la peşte)

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul s-a născut într-un sat nu departe de Rădăuţi, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele de Dimitrie.

Iubind cele duhovniceşti, a părăsit încă de la vârsta de 16 ani casa părintească şi a intrat în obştea mănăstirii din Rădăuţi închinată Sfântului Nicolae, nevoindu-se şi sporind în credinţă şi în fapte bune, în rugăciune şi în privegheri de toată noaptea. Se îndeletnicea zilnic cu citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi şi a cărţilor de slujbă, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate lui de stareţul acestei obşti.

Ca răsplată a nevoinţelor sale a primit chipul îngeresc, cu numele de David, însă râvna pentru nevoinţele duhovniceşti mai aspre l-a îndrumat către mănăstirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi, aproape de satul Laura de astăzi. Aici, lucra ziua împreună cu vieţuitorii mănăstirii, iar noaptea se ruga în chilia sa necontenit. Văzându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, stareţul mănăstirii i-a dat schima cea mare, la sfatul părintelui său duhovnic, primind numele de Daniil.

Nu după multă vreme de la primirea schimei celei mari, s-a retras, cu binecuvântarea stareţului său, lângă pârâul Viţău, în pădurile din jurul Putnei, unde şi-a săpat într-o stâncă o chilie care se vede şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna. Asprele sale nevoinţe îl vor face repede cunoscut, fiind căutat de mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare duhovnicească dar şi pentru a mijloci la Dumnezeu pentru vindecarea bolilor sufleteşti şi trupeşti.

Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l cercetau adesea, pomenim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare († 1504), care a primit de la Cuviosul sfaturi duhovniceşti şi binecuvântare. Se spune că pentru întâia dată Ştefan a venit la chilia Cuviosului în anul 1451, când tatăl său fusese ucis la Reuseni. Sfântul l-a îmbărbătat şi i-a prorocit că va ajunge domnitor, ceea ce s-a şi împlinit peste şase ani (1457). La sfatul Cuviosului, marele Ştefan a ctitorit, în 1466, Mănăstirea Putna.

După sfinţirea acesteia, în 1470, Cuviosul a mers să pustnicească la stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Ştefan cel Mare l-a cercetat şi acolo, în anul 1476, după înfrângerea de la Războieni. Sfântul sihastru l-a încurajat să strângă iarăşi oaste şi să apere ţara şi creştinătatea de păgânii năvălitori. Voievodul l-a ascultat şi a făgăduit că după fiecare biruinţă va ridica o biserică, ceea ce a şi împlinit. Astfel, alături de marele Voievod, Sfântul Daniil ocrotea Moldova prin rugăciunile sale cele neîncetate şi bine-primite de Dumnezeu.

În anul 1488 marele Ştefan a construit, în doar patru luni şi jumătate, Mănăstirea Voroneţ. Cuviosul Daniil a venit atunci în obşte, fiind ales ca stareţ. Aici a povăţuit obştea monahală şi pe pustnicii din împrejurimi, fiind părinte duhovnicesc şi multor credincioşi care-l căutau pentru folos sufletesc. Dumnezeu i-a dăruit şi darul facerii de minuni, pe care Cuviosul căuta din smerenie să-l ascundă în tot chipul.

Totuşi vindecările de boli şi izgonirea duhurilor necurate erau semne ale sfinţeniei sale, pentru care era mult cinstit. Cuviosul Daniil a trecut cu pace la Domnul Hristos, Căruia I-a slujit din fragedă tinereţe, în anul 1496. Pe piatra de mormânt aşezată de Sfântul Voievod Ştefan, stă scris: Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil. Sursa basilica.ro
Greco-catolice
Sf. m. Sebastian şi cei împreună cu el

Romano-catolice
Ss. Malahia, profet; Graţian, ep.

PUBLICITATE (reclama ta poate fi aici)

MobileTime

Vindem telefoane noi si folosite, iPaduri, tablete si accesorii. Avem toate modelele de telefoane, oferim garantie si chitanta.
Reparam si decodam telefoane la cele mai avantajoase preturi si oferim servicii Profesionale. De asemenea vorbim limba engleza, romana si rusa.
Toate telefoanele sunt noi, Sim FREE, garanție și chitanța.
Rugăm seriozitate. Ne puteți găsi pe Facebook: https://Facebook.com/MobileTime.ie

Avem si o listă mare de telefoane folosite la preturi foarte bune.

Adresa: 30 Bolton Street Dublin 1 Telefon 0834443454