Ambasada României în Irlanda
Ambasada României în Irlanda

Ambasada României la Dublin oferă posibilitatea efectuării unui stagiu de practică (Internship), în cadrul Secției Consulare, pentru persoanele interesate de domenii ca relaţiile internaţionale, comunicare publică, servicii consulare etc.

Acesta se desfăşoară pe bază de voluntariat, stagiul nefiind remunerat. Candidaţii trebuie să-şi acopere singuri cheltuielile de întreţinere, cazare şi transport.

Programul de activitate va fi de 8 ore/ zi, care să acopere integral programul Secției Consulare de lucru cu publicul, precum  şi alte activități în afara acestuia.

Prin programul oferit, stagiarii se vor putea familiariza cu specificul activității consulare, desfășurându-și activitatea sub îndrumarea unui consul. Activitatea stagiarului depinde de profilul candidatului și va fi adaptată necesităților activității consulare.

Condiţii de participare:

Persoanele care aplică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • – deţinător al cetăţeniei române;
  • – absolvent de studii superioare sau absolvent de studii liceale cu diplomă de bacalaureat – experienţă in domeniul juridic sau administraţie publică reprezinta un avantaj;
  • – vorbitor fluent al limbii române și cunoscător al limbii engleze;
  • – cunoștințe şi abilităţi de utilizare a echipamentelor şi programelor IT (Word, Excel, Outlook, etc.);
  • – abilităţi de comunicare şi lucru cu publicul.

În vederea desfăşurării unui stagiu de pregătire, persoanele interesate vor întocmi un dosar ce conţine:

  1. o cerere adresată ambasadorului României la Dublin (în limba română);
  2. un Curriculum Vitae (în limba română);
  3. o scrisoare de motivaţie, în care obligatoriu să apară scopul pentru care se solicită stagiul intern de pregătire;
  4. copie CI/paşaport.

Stagiatura NU presupune accesul în Corpul Diplomatic şi Consular al României, care se face printr-un concurs distinct, organizat de Ministerul Afacerilor Externe şi nu conferă titularului privilegii şi imunităţi diplomatice.

Dosarul astfel constituit poate fi, la alegere, trimis prin poştă la adresa: Embassy of Romania, 26 Waterloo Road, Dublin 4 sau transmis prin e-mail la adresa: dublin.consul@mae.ro

În cazul selecției dosarului, candidatul va fi intervievat și poate fi supus unei probe practice, specifice activității diplomatice.