Conform legii dacă ai un permis de conducere emis în Uniunea Europeană și implicit în România, poți conduce în Irlanda pe toată valabilitatea permisului tău, fără să fii obligat să-l schimbi.

Dar, dacă vrei să-l schimbi într-un permis irlandezi, poți să o faci atâta vreme cât permisul tău de conducere românesc nu este expirat. Foarte mulți români optează pentru schimbarea permisului de conducere din cauza asigurărilor auto, care sunt mai mici în cazul în care prezinți un permis irlandez.

Infracțiuni în trafic în alte țări

Punctele de penalizare și alte penalități puse pe permisele din altă țări, inclusiv România, nu sunt recunoscute în Irlanda. Acest lucru este datorat faptului că aceste penalități sunt impuse de alte jurisdicții. În teorie, dacă schimbi un permis românesc care are puncte de penalizare pe el, punctele nu se transferă pe permisul irlandez, dar atenție, dacă permisul este suspendat, nu îl poți schimba.

Ce se întâmplă dacă ai permis românesc și comiți infracțiuni în trafic în Irlanda precum depășirea limitei de viteză? Primești amendă și se crează un dosar bazat pe permisul tău de conducere unde se înregistrează punctele de penalizare. Punctele de penalizare se păstrează în sistemul național irlandez dar nu se transmit autorităților române. Dacă acumulezi 12 puncte în trei ani la acest dosar, nu vei mai putea conduce în Irlanda.

Cât costă?

Schimbarea permisului românesc în irlandez costă €55.

Cum depuneţi cererea

Trebuie să solicitaţi personal, la unul dintre centrele NDLS, cu excepţia situaţiei în care aţi avut anterior o solicitare pentru permis de conducere sau permis provizoriu acceptate de un centru NDLS, iar identitatea dvs. a fost validată. Nu este necesar să furnizaţi fotografii odată cu solicitarea dvs., dar este necesar să aduceţi cu dvs. documente suplimentare pentru a confirma faptul că sunteţi persoana care solicită permisul de conducere.

Dacă deţineţi un permis provizoriu sau un permis de conducere irlandez, trebuie să prezentaţi dovezi privind numărul dvs. PPS şi o dovadă privind adresa. Dacă nu deţineţi un permis provizoriu sau un permis de conducere irlandez, trebuie să aduceţi cu dvs. actul de identitate cu fotografie, dovada privind dreptul dvs. de rezidenţă, dovezi privind numărul dvs. PPS şi dovadă privind adresa. Consultaţi „Dovada de identitate“ de mai jos.

Solicitaţi permisul de conducere cu ajutorul formularului de solicitare a permisului de conducere (D401) care este disponibil la centrele NDLS, centrele de testare a conducerii autovehiculelor, centrele de testare a teoriei privind conducerea autovehiculelor şi staţiile Garda. Puteţi descărca de asemeneaformularul de solicitare a permisului de conducere (pdf), precum şi notele de îndrumare (pdf).



Formularul de solicitare completat trebuie însoţit de următoarele:

  • Permisul de conducere curent. Dacă permisul este pierdut sau expirat, vă trebuie o scrisoare de la Poliția Română trimisă direct autorităților irlandeze.
  • Poate fi necesar un formular de raport medical pentru permisul de conducere (a se vedea mai jos)
  • Poate fi necesar un formular de raport privind vederea pentru permisul de conducere (a se vedea mai jos)
  • Taxa corespunzătoare – a se vedea tarifele de mai sus

Formular de raport medical

Veţi avea nevoie de un formular de raport medical pentru permisul de conducere dacă aplicaţi pentru categoriile de permis de conducere C, C1, D, D1, CE, C1E, DE sau D1E, cu excepţia situaţiei în care aţi furnizat anterior un raport medical care este încă aplicabil.

Nu veţi avea nevoie de un formular de raport medical pentru permisul de conducere dacă Aplicaţi pentru categoriile de permis de conducere AM, A1, A2, A, B, BE sau W, cu excepţia situaţiei în:

  • Veţi împlini cel puţin 70 de ani în prima zi a perioadei pentru care se emite permisul sau
  • Prezentaţi anumite dizabilităţi sau boli (a se vedea formularul de solicitare)

Puteţi descărca formularul de raport medical (pdf) (acesta trebuie imprimat la rând, pe o singură pagină). Este de asemenea disponibil la centrele NDLS. Un medic autorizat trebuie să vă efectueze examinarea medicală şi apoi să completeze formularul. Trebuie să semnaţi declaraţia de pe formularul de raport medical în prezenţa medicului autorizat. Acesta trebuie depus în decurs de 1 lună.



Dovada identităţii

Următoarele documente sunt acceptate ca dovadă a identităţii dvs.:

  • ID cu fotografie- Paşaport irlandez- Paşaport valabil pentru toţi cetăţenii care nu sunt irlandezi- Card de identitate naţional valabil pentru cetăţenii UE/ZEE/elveţieni- Certificat irlandez de naturalizare

    – Permis de conducere britanic valabil (fotografie)

    – Card valabil de servicii publice

    – Document de deplasare irlandez curent (emis de INIS)

  • Dovada dreptului dvs. de rezidenţă- Certificat de naştere sau certificat de adopţie britanic/irlandez in format integral- Certificat de înregistrare a naşterii pentru străini- Paşaport irlandez- Paşaport valabil pentru toţi cetăţenii UE/ZEE/elveţieni

    – Card de identitate naţional valabil pentru cetăţenii UE/ZEE/elveţieni

    – Certificat irlandez de naturalizare

    – Certificat valabil de înregistrare (card GNIB) pentru cetăţenii care nu sunt din UE/ZEE sau nu sunt elveţieni

  • Dovadă privind numărul asigurării sociale (PPS)- Card de servicii publice/Card de servicii sociale- Corespondenţă de la Administraţia Financiară sau de la Asigurări sociale care să indice numărul asigurării sociale (PPSN)- P21/Evaluarea taxelor/Înştiinţare privind creditele- Chitanţă privind plata contribuțiilor de asigurare socială

    – Card medical/Card privind schema de plată a medicamentelor (DPS)

    – Desfăşurător de salariu sau P60/P45

  • Dovadă privind adresa (Consultaţi Nota de mai jos)- Factura de utilităţi de la furnizorul dvs. de electricitate/telefon/gaz/televiziune prin cablu/trafic de date în bandă largă- Corespondenţă cu o companie de asigurări- Declaraţie de la banca dvs./societatea de construcţii/unitatea de credit- Scrisoare de la Departamentul Protecţiei Sociale sau de la Administraţia Financiară

    – Altă corespondenţă oficială de la o agenţie de stat irlandeză, precum departamente guvernamentale; HSE; Registrul Alegătorilor/card de votare; CAO; Comisia pentru Contracte de Închiriere Rezidenţiale (Private Residential Tenancies Board) sau colegiu universitar/agenţie de instruire

Notă: Documentele care dovedesc adresa nu pot fi mai vechi de 6 luni la data solicitării. Nu se acceptă facturi pentru telefonul mobil şi declaraţii de la companii de carduri/cataloage pentru magazine.

Unde depuneţi cererea

Solicitarea unui permis de conducere trebuie efectuată personal la unul dintre centrele Serviciului Naţional pentru Permise de Conducere (NDLS) – consultaţi „Mod de solicitare“ de mai sus. Puteţi efectua o programare online.

Serviciului Naţional pentru Permise de Conducere furnizează informaţii despre solicitarea permisului de conducere pe site-ul său Web.

Road Safety Authority

Moy Business Park
Primrose Hill
Ballina
Mayo
Ireland

Tel:(096) 25000
Locall:1890 506 080
Fax:(096) 25252
Homepage: http://www.rsa.ie
Email: info@rsa.ie

National Driver Licence Service

Road Safety Authority
Moyvalley Business Park
Primrose Hill
Ballina
Co. Mayo
Ireland